Recunosc din start ca nu am fost un fan Napalm Death, dar la vremea cand i-am ascultat…sa fie vreo douazeci si ceva de ani in urma…mi-au placut, mai ales ca pe atunci eram intr-o nevoie de viteza, trecand de la heavy metal la speed, apoi la thrash  si ajungand la grindcore unde m-am si oprit. Am avut in dotare si o caseta cu albumul “Harmony Corruption” pe care chiar il stiam pe de rost. De atunci pana in urma cu vreo doi-trei ani nu am mai auzit nimic de trupa asta, dar nici nu am facut prea mari eforturi sa vad care-i treaba cu ei.

Motivul principal pentru care am hotarat sa merg la Iasi sa-i vad a fost unul …istoric. Napalm Death a fost un nume in grindcore si in amintirea zilelor trecute am zis ca merita un asemenea efort. Pentru un tip care se trezeste in fiecare dimineata la cinci jumate nu-i nici chiar efort ci de-a dreptul aventura.

In ziua respectiva imi termin treaba la serviciu si ma indrept spre casa pentru un mic refresh inainte de plecare.

Vesnicul meu prieten zice ca mergem cu masina lui dar mai intarzie jumatate de ora pentru ca o duce pe fiica-sa la maica-sa.  Refacand traseul, dupa spusele lui, a ajuns la blocul unde, de altfel a copilarit, a lasat fata la etajul trei si coborand scarile se intalneste cu un vecin, un baiat actualmente chitarist la trupa “8 si un sfert”. Un tip astenic, cu ochelari, candva cu plete acum tuns, perfect John Lennon. Gagiul se pregatea sa intre in casa. Tot pe baza relatarilor am dedus urmatorul dialog: ”-Salut! Ce faci?” intreaba vesnicul. “-Tocmai am aparut si eu prin zona. Tu ce faci pe aici?”. “-Am adus-o pe fata la maica-mea. Plec spre Iasi la Napalm Death…Vii?”. Raspunsul a fost sec si scurt ”-Da!”. A incuiatusasi a venit cu noi. Probabil ca nu avea treaba prea multa de facut. Sau mai bine zis nu avea planificat nimic pentru seara aia.

Pana la Iasi am facut o ora jumate. In zona Casei Studentilor se adunase cava popor dar nu ca in vremurile bune. Oricum mi se pare ca specia asta care se numeste rocker e cam pe cale de disparitie pe plaiurile mioritice. Mai ales ca ne adunam ca sectele prin holuri, crasme obscure, cluburi.  Pai unde naiba? Nu degeaba suntem underground…

Am ajuns pe la sapte si ceva. Seara, evident.

40 de lei biletul. Cand intram se manifesta trupa Inner Grave. Mi-am amintit ca e un concurs in cadrul festivalului Rock’n’Iasi. Fiind joi se presta metal. Dupa Inner Grave a urmat Sheol. Apoi Almost In Range care mi s-au parut cei mai buni si la final Westfalia. Ma abtin de la comentarii pentru ca nu mai gust de mult stilul practicat de cei de mai sus mai putin A.I.R. Oricum sonorizarea a fost oarecum…ciudata.

A urmat o pauza dupa care au inceput trupa de deschidere a concertului Napalm Death si anume Bucovina dinIasi. Un grup bine pregatit  numai ca nu m-au nimerit cu stilul practicat si nici cu tematica pieselor.

Urmeaza premiile. Premiul intai pleaca spre Sheol dinArad. Whatever!

Ne lansam pe beri. In acelasi loc unde se vindeau bauturi se vindeau si tricouri cu Napalm Death. Mi-as fi luat si eu unul dar ce dracu’ sa fac cu el. Unde sa-l port? Doar pentru un concert…Pana la urma am bagat banii in beri. Normal ca la un moment dat a trebuit sa cautam un grup social. Care era afara, in cadrul unui bar. Probabil ca era un loc improvizat de vreme ce daca intrai in cabina cu closet nu mai puteai iesi decat daca nu era nimeni in dreptul pisoarelor. Asa a ramas un timp John Lennon de la “8 si un sfert” pana a gasit momentul sa evadeze din buda.

Pe scena intra un tip care se apuca de probe de sunet. Intr-un final banuiesc mai mult, ca e chitaristul de la Napalm Death. Se facea ca era trecut de miezul noptii…In sala se adunasera vreo 300 de oameni. Nu dureaza mult si intra baietii. Soundul a fost cu totul altul decat la celelalte trupe. S-a auzit clar si distinct, chitara, bassul, vocea si toba. Barney, vocalul aproape nechimbat. Numai ca era tuns regulamentar. Bassistul a mai chelit si s-a mai implinit. In rest aceeasi oameni, acelasi stil inconfundabil.

Nu pot sa va spun ca am retinut vreo piesa. Asta nu-i o trupa de ascultat in masina. Vesnicul meu prieten mi-a zis ca daca prestau aceeasi piesa de la inceput pana la sfarsit nu si-ar fi data seama. Evident ca nu sunt slagare…

Se formeaza circle pit. Rockeri dezbracati la bustul gol. Multi trecuti de 30 de ani prezentau urme grave ale trecerii timpului precum si cicatrici ale consumului excesiv de bere. Multi cu plete lasate sa creasca intamplator.

In spatele meu un tip zbiera din rarunchi cu accent moldovenesc “-Safar za cildran! Safar za cildran!”. Omul vroia piesa asta si basta. A tinut-o o vreme asa pana cand a ragusit si s-a lasat pagubas.

Il vad in multime pe cel supranumit Moartea din Carpati pe numele lui Catalin Morosanu. Daca nu l-as fi vazut aici as fi jurat ca e manelist. S-a manifestat discret desi la un moment dat mosheala a scapat de sub control inglobandu-l si pe el. S-a retras imediat mai ales ca din fata, din zona circle pit,  venea un miros de transpiratie amestecat cu plete nespalate. Ca sa nu mai spun ca se facuse o abureala cu vapori de transpiratie…

Napalmii au prestat corect si pe la doua fara ceva ne-au multumit au mai dat autografe si au plecat. Degeaba au racnit spectatorii pentru un bis ca nu a mai venit nimeni.

Noi ne-am urcat in masina si am plecat. Am adormit instantaneu. M-am trezit in fata blocului. M-am bagat in pat. Cred ca am atipit o ora. La un moment dat suna alarma de pe telefon. Deja era cinci jumate!

Am avut cateva ocupatii la viata mea urcand de la munca de jos la cea de sus, coborand si urcand iar, cunoscand o multime de oameni de la destepti la tampiti, de la dobitoci la omenosi, de la geniali la incompetenti…in fine.

La noul job am avut nevoie de un timp sa ma obisnuiesc cu oamenii, cu programul, cu alte chestii noi. Intrand in industria lemnului am avut de invatat cateva notiuni specifice pe care nu le stiam si in plus de asta a trebuit sa deslusesc modul de functionare a unor utilaje. Deci, intr-un fel,  am devenit mai tehnic.

Vrand nevrand am intrat in legatura cu echipa de mecanici care se ocupa cu diverse munci…mecanice. Pun in functiune utilaje, trag cabluri de tensiune, repara utilaje de mica mecanizare, rezolva probleme legate de curent electric…in sfarsit, mai multe treburi.

Nu mi-a luat prea mult timp sa-mi dau seama ca echipa asta, formata din  cinci oameni si cu seful lor sase, e cea mai exotica din cate am intalnit.

In primul rand, indiferent de treaba pe care o presteaza, lasa o mizerie de nedescris in urma lor. In al doilea rand sunt foarte lenti. Pozarea unui cablu de internet pe o distanta de 15 metri a durat sase ore in doi oameni. Si in al treilea rand sunt murdari de ulei si in proportie de 75% cam put.

Romica e rrom original. El zice ca ar fi bulibasa. Il tradeaza o mustata cat un sobolan imens sub nas. Aproape ca nu i se vede gura. As putea spune ca in afara de mirosul specific natiei ii put picioarele din picioare. Odata a avut ceva de lucru in birou la mine. Dupa ce a terminat  nu am mai putut intra o zi. A trebuit sa aerisesc din temelii.

Titi e un fel de piticul Mutulica din Alba ca Zapada. In timp ce Romica face doi pasi, Titi face vreo cinci. Salopeta ii atarna atat la maneci cat si la pantaloni.

Catalin e plin de ulei pe fata inca de la prima ora. Il banuim ca se murdareste intentionat. Cand treci pe langa el isi umfla obrajii si ofteaza adanc, in genul “Cata munca am si nu mai termin niciodata!”. Prezinta absente dentare grave. Pasionat de bauturi spirtoase.

Nenea Teo e cel mai romantic. Desi electrician are mai degraba moaca de profesor de vioara. Un tip cu chelie, permanent politicos, preocupat de a bifa problemele permanente dar niciodata de a le rezolva. De exemplu acum vreo doua saptamani a venit sa constate pe unde ploua in hala. A constatat…si atat. Nu s-a mai intamplat nimic. In continuare ploua prin acelasi loc.

Nea Gica, un tip de peste 70 de ani se chinuie sa mai faca ceva insa nu reuseste decat sa joace in filmul “Prizonier in propriul corp”. Merge aplecat la 45 de grade si cu o viteza de melc bolnav. In plus acum vreo doua saptamani a fost muscat de un caine si viteza de deplasare se injumatatise.

Seful lor, un electromecanic spanchi, e permanent prezent prin… absenta. E plecat tot timpul dupa aprovizionare cu tot felul de maruntisuri. Doua suruburi, cinci cuie, un ghem de sfoara, o rola de banda izolatoare…etc. Ca sa nu mai spun ca se pricepe la absolute toate domeniile, de la politica la mecanica cuantica, de la fotbal la excursii spatiale.Normal, la studiile pe care le are…

Echipa asta, absolut incompetenta, a fost denumita de cativa colegi Dream Team.

Va dati seama ca oricine i-ar dori in firma. Cel putin asa zice seful lor…

Dar, chiar daca nu prea ma intereseaza subiectul “mancare”, am intrat fara sa vreau in trendul “eco” prin intermediul consoartei mele si a prietenilor nostri.
Oua ne aduce madam cutare, gaini “de curte” ne aduce alta doamna, branza ne livreaza alta baba, lapte nu mai stiu cine…Ce sa mai zic? Am ajuns sa nu mai am voie sa cumpar nimic de la magazin, ca…”ne aduce madam…cine stie care!“. Astept cu interes Coca Cola “eco” livrata de vreo baba de la tara!

Intr-o zi am ajuns, ca de obicei, la birou si dupa cateva rezolvari de probleme ma pregateam sa plec putin pe teren, la un santier. Cum masina mea de serviciu era trasa pe dreapta pentru neplata leasingului, il iau pe colegul de la vanzari cu Loganul.
Nu plecam bine ca primesc un telefon de la colega de viata. Mesajul era oarecum cifrat.
“-Vezi ca a venit marfa!”. Intreb oarecum indreptatit si in acelasi timp naiv: “-Care marfa?”. “-Nu stii ca am vorbit de niste curcani?”. Se pare ca nu stiam. “-Trebuie sa ajungi la primarie la camera 3 sa preiei marfa!”. Ca un needucat ce sunt mai lansez o ultima intrebare: “-Cand?”. “-Mai intrebi cand? Acum! Sunt proaspat taiati si o sa se strice!”.

Super treaba! Ii spun colegului meu sa opreasca la primarie si cat mai aproape de intrare. Executa manevra oprind chiar in fata desi era interzis. Ca tot romanul care opreste aiurea, aprinde avariile. Eu ma azvarl din Logan si caut camera respectiva. O gasesc, la parter. Bat la usa si intru. “-Sarumana!” ii spun prietenei consoartei mele. Intre timp simt ca am calcat in ceva umed. Uitandu-ma observ aproximativ un metru patrat de sange care curgea din doua…rafii imense. Rafia e cel mai urat recipient, ambalaj, sacosa…cum vreti sa o considerati. Rafia este simbolul decaderii umane. Asta ca sa filozofez putin.
Preiau cateva informatii de la furnizorul de curcani. Cele doua rafii contineau cate doi curcani. Cam 11 kile per bucata. Din astia se pare ca numai unul era al meu, restul erau combinatii de-ale doamnei mele.
Punctul culminant: ies din primarie cu doua rafii imense din care se scurgea sange! Am fost reperat de cativa oameni pana am ajuns la masina. As putea spune ca acestia au participat la decaderea imaginii mele.
Deschid portbagajul si arunc rafiile inauntru. Observ ca am pus curcanii alaturi de un calculator care era proaspat reparat.

Urmatoarea ora a fost de distributie. Am repartizat marfa conform indicatiilor consoartei mele. Evident ca m-am murdarit ca un macelar. Ca sa nu mai spun ca s-a scurs pe mocheta din portbagaj o tona de sange. Dar colegului meu nu i-am spus nimic.
Cand am ajuns acasa, spre seara, curcanul era deja la racoare in congelator. Din cercul de suspecti care au participat la impartirea marfii, majoritatea cunoscuti, nimeni nu si-a pus problema ca tipul care a asigurat transportul marfii, adica eu, nicidecum nu s-a simtit ca in “Curierul” ci mai degraba ca in “Pacala”.

A doua zi. De la birou plec cu acelasi coleg spre o lucrare. Cand ma urc in masina, sa vomit. Mirosea violent a hoit imputit. Il intreb daca are vreun mort in masina. Tipul imi spune, simtindu-se vinovat, ca a dus gunoiul dimineata si nu-si explica de ce nu a iesit mirosul. Dar in mintea mea deja incoltise o banuiala.

A treia zi. Acelasi decor. Aceleasi intrebari. Aceleasi raspunsuri.

A patra zi. Gasesc calculatorul din portbagaj in birou la mine. Apare colegul.“-Am descoperit de unde venea mirosul!”zice el. “-De unde?” “-De la calculatorul asta!”. “-Cum asa?” intreb eu. “-Pai am deschis portbagajul si cand am bagat nasul in calculator…sa cad jos!”.
La fel mi s-a intamplat si mie in momentul ala, era sa cad jos de ras.
I-am explicat mai tarziu ca se imputise mocheta din portbagaj de la sangele curs din rafii.
O saptamana s-a chinuit sa scoata mirosul de hoit din mocheta.

Cat despre mine astept cu frica momentul cand va trebui sa car cu masina vreun porc sau vreo vita. Chiar decedate fiind. In numele alimentatiei eco!

Asa ca pe la zece seara propun un Stage.

Intrarea 10 lei, rezonabil. Inauntru lume diversa. Din prima dau cu ochii de un gras cu sani pe care-l observasem si la Fara Zahar. Era ala care nu reusea sa se cupleze cu nici o gagica. Ca o paranteza, l-am urmarit si in seara cu pricina. Tot singur a ramas.

Incepem sa servim beri. Incet, incet fumul de tigara pune stapanire pe pleoapele noastre. In mai putin de o ora deja ma usturau ochii.

Prima trupa, Luni la teatru. Chiar asa se numeste. O trupa inchegata, cu ore de repetitii, cu piese lucrate. Nu sunt adeptul stilului pe care-l practica, insa trebuie sa recunosc valoarea lor. Atat individual cat si ca trupa. Chitaristul, Catalin, presteaza si la saxofon.
Desi am fost sceptic, sincer sa va spun, parca as mai vrea sa-i vad.

Sunetul parca mult mai bun ca ultima data.

Urmeaza Luna Amara. Desi trupa are vreo zece ani vechime eu nu i-am vazut decat de vreo trei ori si asta in mai putin de un an. Mai ca-mi venea sa ma bag la un mosh. Mi-a fost rusine, nu de alta dar erau numai teenageri si avand in vedere greutatea corporala pe care o posed mi-era frica sa nu strivesc vreun ciutan. Asa ca m-am rezumat la a bate ritmul din picior si a da din cap discret.

La un moment nu prea mai puteam respira. Asa ca iar am plecat inainte de a se termina concertul. Grasul cu sani a mai ramas. Degeaba.

Ajuns acasa m-am dezbracat in balcon. Era putin ger. Si acum mai stau hainele la aerisit.

Pe drum incercam sa scap de raspundere si il tot agasam cu intrebari pe Goblen despre ce facem cu nea Toni, cum il luam, cum il caram, dar gagiul parea mult mai incompetent ca mine pe tema asta.

Ajungem la spital. La urgente ne astepta babeta care parea a fi ruda cu familia. O intreb unde-i nea Toni. Baba imi spune ca a murit in lift spre nu stiu ce etaj. Bun, intrebarea era “Unde-i omul?”. Si baba trage o perdea de naylon din spatele meu. Intins pe o targa, vanat la fata, cu spume la gura, statea chiar nea Toni. Era imaginea care-mi lipsea la ora patru dimineata.
Nu am apucat sa-i intreb pe Goblen si pe babeta ce facem ca deja ma intrebau ei. Dar eu de unde dracu sa stiu?

Plec spre statia de autobuz unde erau niste taxiuri. Ma opresc la primul si il intreb cat costa un drum pana in Bistrita Lac. Omul imi spune simplu: “Cinzej de mii”. “Mai omule, cum sa-ti spun eu, pasagerul pecare trebuie sa-l ducem e…mai special”. “Cum adica?”. “Pai tipul e putin cam… mort!”
Omul se uita la mine, isi scarpina ceafa, si ma intreaba: “Bun, si unde-l bagam?”. “Cred ca in portbagaj” zic eu. Va dati seama ca aveam o experienta vasta cu asemenea treburi.
Taximetristul nu zice nu. Dar imi spune ca ma costa “Cin’su’de mii!”. Era o suma cam mare. Asa ca il las si ma intorc la spital.

Aici baba ruda si Goblenul stateau la capul mortului si povesteau. Cand am vazut ca nea Toni era inca cu spumele la gura m-am enervat. I-am zis babei sa-l stearga si lui Goblen sa o taie acasa si sa faca pe dracu’ in patru sa porneasca masina si sa vina de urgenta. Nea Goblen a si fugit iar baba a scos o batista si l-a aranjat pe mort.

Asteptandu-l pe Goblen, baba tine mortis sa-mi povesteasca cum a murit nea Toni in bratele ei si ca ea a avut o premonitie cand a plecat cu el de acasa, ca era sigura ca o sa moara ca nu stiu ce, ca nu stiu cum…Ce mai…Baba asta ma scotea din minti. Incerc sa plec de langa ea. No way! Baba dupa mine! Mda…Ce naiba sa fac?
La un moment dat apare nea Goblen cu Dacia lui veche. Imi povesteste excitat cum a umblat la bujii si ce tare e ca a reusit s-o porneasca. Nu aveam nici un chef sa-l ascult. Singurul lucru pe care-l doream in momentul ala era sa ajung la mine in pat.

Goblen trage masina pe rampa de la urgente si deschide portiera din spate. Nici nu-i mai spun de varianta “portbagaj”, mult mai simpla.
Trag targa pana afara si ma pozitionez la picioarele lui nea Toni. Asa ca singurele locuri ramase disponibile era la mijloc, unde se pozitioneaza Goblen si ultimul loc vacant,la cap, unde ramane baba. Uitandu-ma mai bine observ ca intre timp nea Toni ma i produsese ceva spume la gura. Dar pe baba ruda se pare ca n-o deranjau prea tare.
Cand il ridicam pe nea Toni la “1,2,3″ era sa cad jos. O putoare violenta de cacat si pisat. Normal ca muschii mortului se relaxeaza. Nea Toni era relaxat cu totul. Pana l-am bagat in masina mi-a venit sa borasc de un milion de ori.
Baba se pozitioneaza in spate iar eu cu Goblen in fata. Eu, in dreapta, deschid geamul la maximum. Pana la bloc merg cu capul afara in totalitate. Altfel exista risc de voma.

Ajungem in spatele blocului. Ne dam seama ca nu avem cum cara 120 de kilograme in mort. Chiar daca numai pana la etajul I.
Merg cu doua etaje mai sus si il trezesc pe nea Ion. Cel mai bun prieten al meu de pe casa scarii. Omul, in chiloti, bulversat de ceea ce s-a intamplat, accepta provocarea de a cara un mort pe scari.
In drum, ma opresc la parter si il trezesc si pe Vasilica, baiatul Chioarei.
Ajungem toti in spatele blocului. Cand il vede pe nea Toni intins pe bancheta din spate, pe Vasilica il ia cu lesin. Ma enervez si-l trimit acasa. Ramasesem trei. Eu, nea Ion si Goblen. Apare baba ruda cu o patura.
Cand il extragem pe nea Toni in masina, i se trag pantalonii in jos. Super priveliste! Dar era doar inceputul. Cacat si pisat tamanjesc bancheta din spate a masinii lui nea Goblen. A vazut abia a doua zi cand a deschis masina.
Incercam sa pozitionam mortul pe patura intinsa pe jos. Nea Ion ii tranteste capatana pe beton. Baba ruda ne atrage atentia sa avem grija. “Luate-ar si pe tine cine l-a luat si pe nea Toni!”.
Cu greu il ducem pana in casa. Omul atarna tare in patura. Pana la urma il bagam in apartament,in holul de la intrare,pe jos. E momentul cand incerc o retragere eleganta spre usa mea. Baba lui nea Toni ne zice ca trebuie sa-l spalam. Ma ia ameteala. Incerc, impreuna cu nea Ion, sa ne scuzam pentru ca nu aveam chef de asa ceva. Intervine baba ruda cu o piesa de teatru foarte scurt: “Va rugaaaaam….N-are cine sa ne-ajuteeeeee!”.Imi veneau in minte toate injuraturile din lume.
Goblenul cedeaza. “Cum incepem?”. Se uita la mine de parca as fi facut zilnic treaba asta si as fi avut multiple experiente despre carat si spalat morti. Nea Ion cedeaza si el.

Ies pe casa scarii. Intru in apartament, iau o sticla de rachiu si beau din ea cu sete. Vine si nea Ion cu Goblenul. Facem sticla posta. Incepem sa ne dam cu presupusul. Eu primul: “Ar trebui sa-l bagam in cada!”. Nea Ion sare: “Daca facem asta nu-l mai scoatem in veci de acolo!”. Goblen completeaza: “Il lasam pe hol si il luam la carpa!”. Asta era ideea cea mai buna. Probabil ca nea Goblen mai participase la astfel de sedinte.

Intram din nou in casa. Il dezbracam pe nea Toni, avand permanent o senzatie de voma. Baba nevasta-sa ne da niste carpe, baba ruda ne da un lighean si il luam la spalat.
Nu stiu cum am terminat treaba. La sfarsit, nea Toni era intins pe masa din sufragerie, spalat, imbracat la costum, cu cravata. Singura chestie a fost ca la un moment, cum ne agitam noi si pe o parte si pe alta, mortul a miscat din maini foarte natural de am sarit si eu si nea Ion ca arsi. Parca-l si vedeam deschizand ochii…

Se facuse cinci jumate.
M-am retras si am facut un dus. Intr-o ora trebuia sa ma trezesc de drept sa merg la servici.

Despre morti, popa zice sa traim sa-i pomenim. Ceea ce am si facut.

Intamplarea asta ma duce cu gandul in urma cu sapte ani.
Intr-o noapte de februarie 2004, pe la doua noaptea, suna cineva la usa. Pe la ora aia nu faceam altceva decat dormeam. “Cine dracu o fi la ora asta?”. Ma uit pe vizor: era baba. Actuala defuncta.
“Veniti va rog repede ca a cazut Paul in casa si nu pot sa-l ridic!”. Banuiam ca Paul o fi mosul desi nu auzisem pe nimeni sa-i spuna asa. Pana acum. Il stiam toti de nea Toni.
Fiind in boxeri (vezi postul precedent) ma duc rapid sa-mi trag un pantalon pe mine dar baba ma trage rapid si iata-ma in dormitorul vecinilor imbracat destul de sumar. Nea Toni era intins pe jos. Il ridic cu greu. Estimez ca avea vreo 120 de kilo. La prima vedere omul nu putea sa respire. Fac manevre destule sa-l stabilizez pe un colt de pat dar omul, cert, nu se simtea prea bine. Intre timp ii zic babei sa sune rapid la salvare. Nu stia numarul. Alerg rapid la colega mea de apartament si ii spun sa sune. Intre timp il trezesc si pe Goblen, vecinul de la parter, un nene care in timpul liber face goblenuri. Era in maiou si pantaloni de pijama tip spital. Ii explic in doua vorbe ce s-a intamplat. Pana se imbraca el fug repede la nea Toni. Probleme grave de respiratie. Ce naiba sa fac? Respiratie  gura la gura? Sa-i spun bancuri? Profit de aparitia babei pentru a disparea pentru putin timp, nu de alta dar trebuia sa-mi trag macar un pantalon de trening. Intre timp apare salvarea. Am auzit-o din casa. Am zbughit-o afara sa nu orbecaie prin zona. Ii aduc sus. O tipa si un baiat. Il examineaza rapid si tipa la mine sa-l chem pe altul care ramasese la ambulanta sa vina cu targa. Eram in tricou cu maneca scurta. Deja mai fusesem odata afara. In fine…Ma intorc cu un gras si cu o targa.
Intre timp mai apare o baba, o ruda de-a lui nea Toni. Cu targa in casa se putea intra. Pe o parte. Dar de iesit cu tot cu nea Toni pe ea era imposibil. L-am scos tot pe o parte. A fost film de comedie…Cum sa tii pe targa, pe o parte, un nene de 120 de kile? Pe deasupra sa mai iesi si din casa.
Pe scari omul incepuse sa traga de balustrada. Iesim cu greu din bloc. In salvare se urca si ultima baba venita. Ruda.

Eu cu Goblen ne uitam dupa masina care pleaca.

Se facuse deja trei. Ma bag la dus. Eram transpirat fleasca. Ma introduc in asternut. Ultimul meu comentariu a fost ca poate moare nea Toni. Doamna mea imi zice ca nu are cum. Mda…
Adorm.

Nu stiu cat am dormit. 20 de minute, probabil. Ca intr-un vis suna cineva la usa. “Cine naiba o fi iar?”. Deschid usa. Baba. “Aoleu, e gata Paul!” zice baba. In buimaceala mea ma gandeam ca o fi gata de operatie, gata de venit acasa, gata de petrecere…”Cum…adica?” intreb eu tamp. “A murit! E gata!”. Sincer sa va spun baba nu plangea ci mai mult se tanguia.
“Ei, Dumnezeu sa-l ierte!” zic. Incerc o retragere. Dar baba ma trage de mana. “Mergeti sa-l aduceti!”.
Hai ca am pus-o!
“Ce dracu, ba, nea Toni, trebuia sa zici de la inceput ce ai de gand! Nu de alta dar mai dormeam putin!”
Apare si Goblen. Incearca sa ma convinga sa mergem la spital. Pana la urma nu am incotro.
O luam pe jos pentru ca masina lui nea Goblen nu functiona, nu stiu ce problema de bujii, zicea el.

Dar deja intram in partea a doua…

Imi dau seama ca de fiecare data cand apar la stiri filmari cu descinderi prin apartamente, noaptea in general, 95% din infractori, c-o fi proxenet, falsificator de carduri, camatar, copist de bancnote sau chiar fara ocupatie, sunt luati din pat in chiloti.  Rareori mai vezi cate un tigan in pantaloni de trening. Probabil lipiti de picior ca altfel isi punea chiloti.
Nu vezi unul in boxeri. Sau macar in bermude. Ca sa nu mai spun in pijama!

Largind aria de cuprindere a celor care “dorm noaptea imbracati in ceva”, anchetandu-mi creierul despre cunoscuti, prieteni, rude si altii, ajung la concluzia ca nu stiu pe nimeni sa mai foloseasca pijamaua. Majoritatea dorm in chiloti, boxeri si eventual un fel de pijama tip trening. Pana si taica-meu, care are o anumita varsta, doarme in boxeri.

Oare cand am vazut ultima data un om intr-o “pijama clasica”? Prin “pijama clasica” inteleg pijamaua cu dungi de diverse culori, ca sa ma exprim mai pe inteles, de tip spital. Si imi amintesc ca prin 2004 am fost la o expozitie de materiale de constructii la Bucuresti si am stat la hotel cu cei doi patroni pe care-i aveam atunci. Noaptea m-am schimbat in tricou si boxeri, cum dorm de obicei. Cei doi, care mai erau si gemeni, si-au pus cate o pijama, unul cu dungi albastre si unul cu dungi verzi. Era sa mor de ras. Imaginea era penibila. Cel putin asa mi s-a parut mie. Oricum, pe ei ii tradau si moacele.
Uneori mai vad cate un evadat din spital care iese prin zona sa-si cumpere cate ceva de pe la chioscuri.

Personal am capatat o oarecare alergie la vederea unor pijamale, pentru ca am fost abuzat in copilarie pe tema asta. La fiecare Mos Gerila primeam cate o pijama, si eu si frate-miu. Cand am mai crescut am reusit o reactie transmisa alor mei, de genul: “-Voi nu ati auzit de jucarii?”.

Revenind la ideea principala, personal, cred ca somnul in chiloti e foarte incomod. Pentru barbati, evident. Unul din vesnicii mei prieteni a dormit in chiloti si cu pantaloni de pijama pe deasupra pana s-a insurat. Nevasta-sa a ramas stupefiata ca intre ea si organele domnului stateau asa multe obstacole. Pana la urma l-a convins sa-si ia niste boxeri, in cel mai rau caz bermude. Omul mi-a destainuit mai tarziu ca nu stie cum a putut dormi douazeci si ceva de ani cu chiloti pe el. Simte ca e alt om. Bine, el era acelasi doar si-a refacut viata…

S-a cam dus cu garderoba de noapte de genul pijama iar pe dedesubt chiloti si maieu. Poate o mai fi vreun pensionar care mai duce stindardul pijamalei cu dungi…Ca sa nu mai spun de camasa de noapte cu accesoriu numit fes. Asta e deja legenda…

Azi dimineata mi-am dat seama ca pantalonii erau mai stramti! Cand m-am aplecat sa ma inchei la sireturi parca nu mai era la fel ca saptamana trecuta… Era mult mai greu.

Totul a inceput joia trecuta cand am plecat spre munte la intalnirea cu rudele. Craciunul a fost petrecut ca lumea, cu portii imense de mancare. Udate cu bauturi de toate culorile. Cateva zile, cam 5 la numar, ne trezeam mancand, dormeam la pranz dupa ce mancam, si seara mai ciuguleam de vreo doua ori. Am incercat sa refuz cate ceva dar nu poti supara rudele mai ales cand au si o varsta respectabila. Se intampla cam asa: cu doamnele mancam si cu domnii serveam lichide alcoolice.
Nici nu mai stiu cate am bagat in mine…De la porc la cuptor, piftii, varza, salate  boeuf si de vinete, tort, prajituri,cozonac, in sfarsit…De baut…la fel. Beri, palinci, vinuri, whisky. “Toate bauturile sa vina spre gura mea!”.
Ca sa nu mai spun ca decalasem si orele de somn. Adormeam pe la doua noaptea dupa ce ma linisteam citind.

La un moment dat a trebuit sa plecam. Nu m-au lasat sa plec cu mana goala. Mi s-a pus la pachet, ce altceva decat mancare!

Ajuns acasa nu am reusit, desi imi propusesem, sa stau departe de mancare pentru ca am fost invitati ba la unii ba la altii, evident la ore de seara. Si da-i iar cu porc, piftii, ciorbe, vinoase, beri…ce sa mai zic…

Cand am crezut ca se cam termina a urmat revelionul. Dupa ce am servit pana la chindie, dupa cateva ore de somn ne-am intors la locul savarsirii faptei, adica la unul din vesnicii mei prieteni, devastand in continuare.

Urmarile se vad si, mai ales, le simt. Asa ca maine dimineata imi voi relua antrenamentele…Nu de alta dar deocamdata nu am planificata schimbarea garderobei!