Bucuresti, 16 mai 2010 (2)

Si au intrat in scena.Cinci membri, parca piese ale unui ceas.Cei trei din spate, fratele Malcolm, bassistul si tobarul,trei rotite invartind cele doua limbi, Angus si Brian.
Scenariul de inceput cu trenul ce iese pana la urma pe scena incalzeste atmosfera care se aprinde cand ies baietii pe scena.In momentul ala incepe un pogo format din aproape 60 000 de oameni.Mai putin cei de la tribuna VIP.
Aproape ca nici nu mai stiu cand a trecut vremea.
Facusem un cerc in jurul unor beri lasate pe jos.Incet, incet se consuma tot lichidul si ne ramane loc de mosheala.Pe care o practicam si baieti si fete.Pardon, barbati si femei.Fiecare cu un statut social si functii diverse.Dar aici asta nu mai conteaza.Ne lasam transformati de pasaje, riffuri, piese, solii de chitara…Urcam fetele pe umeri.
Despre concert nu pot sa va spun decat atat:”Fucking brilliant!”.Oamenii si-au facut treaba ca niste capitalisti profesionisti.Nu am cuvinte sa descriu ceea ce au facut pe scena.Ii las pe altii sa comenteze prestatia.
Deja eram ud fleasca de atata agitatie si baietii inca mai alergau pe limba de scena.De unde atata putere fratele meu? Angus ne-a rupt la sfarsit cu one man showul impecabil.
Normal ca am uitat de pisari, de faptul ca trebuia sa plec spre casa, de alte nenorociri si alte probleme.
Fix doua ore a durat…nu stiu cum sa-i spun pentru ca spectacol suna penibil iar show e prea putin.In fine chestia asta ce intra la categoria „o data in viata”.
Nici nu s-a terminat bine ca deja se demonta scena. Oamenii din trupa tehnica se urcasera pe stalpi si demontau.
Iesirea dureaza…Se formeaza dopuri.Pana la urma reusim sa evadam in piata.Am calcat numai pe pahare de plastic. Imaginea ramasa e dezolanta.Milioane de pahare, hartii si altele zboara luate de vant.Un vant rece.Imi dau seama ca am ramas cu maneca scurta si evident ud.De transpiratie. Zgribulesc.Ma inghesui in partenera de viata.
Nu gasim nici un taxi, nici un prieten, nimic.Frate-miu jubileaza.Ti-am spus…
O luam pe jos.Facem vreo 40 de minute.Nu mai simt frigul.La ceea ce vazusem in seara aia nu mai conta ce se intampla.Chiar nici faptul ca dupa am luat doua cafele tari din bucatarie ne-am urcat in masina si am plecat 300 de kilometri mai la nord.Am mers in liniste o vreme, inca imi mai sunau piesele in cap.La un  moment dat doamna adoarme.Incep auditii de pe flashul de memorie.
Ajungem dimineata.Dormim doua ore, luam copilul si il lasam la gradinita, noi ne incepem treburile.
Toata ziua de luni am avut un zambet permanent chiar daca a fost o zi mizerabila.Nu a inteles nimeni de ce.Insa eu stiam.Ii vazusem!

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Cronici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: