Niste nesimtiti!

Ieri am avut o zi foarte buna. Am parcurs cativa kilometri pe la Targu Ocna si Onesti supervizand niste lucrari. Dar toata ziua m-am gandit la meciul de la Piatra Neamt. Cu Albania. Primul meci din Preliminariile Campionatului European 2012. De-abia asteptam sa merg. Mi-am luat de dimineata aparatul foto, umbrela si hanoracul. Bilete aveam cumparate de o cunostinta din oras, asa ca pe la cinci jumate dupa amiaza am demarat spre stadionul Ceahlaul.

Eram cinci in masina, in aceeasi componenta ca si la meciul cu Insulele Feroe jucat in aceeasi locatie, anul trecut. Am ras tot drumul. Nu faci mai mult de o ora de la Bacau la Piatra. In sfarsit ajungem. Dar unde parchezi? Pe asfalt mai toate locurile pareau rezervate, adica scria numarul masinii. Probabil locurile fusesera concesionate. Gasim foarte greu un loc, desi ajunsesem cu doua ore inainte de inceperea meciului.
Ne deplasam spre stadion cu gandul de a bea o bere inainte. Esec total. La crasmele din jurul stadionului nu se serveau bauturi alcoolice. Mai cascam gura pe la poarta pana ne hotaram sa intram.

Stadionul Ceahlaul se prezinta in conditii super. Are vreo 16000 de locuri. Mai fusesem de doua ori si mi-a placut treaba facuta de Pinalty.

La poarta ma intalnesc cu baiatul Chioarei, vecina de la parter. Tipul era steward. Ne controleaza de obiecte contondente si intram in incinta. Nu intru bine ca unul imi pune in brate un steag. Romanesc, evident. Ne cautam locurile. Pe fiecare scaun cate un burete patrat albastru. In alte locuri erau galbene si roz. Trebuiau sa fie rosii dar probabil ca n-au gasit culoarea. Am platit 35 de lei pe bilet. In banii astia mi-au dat un dvd cu fotbal, un steag, un program de meci si un burete pe care l-am pus sub fund. Rezonabil.

Intra baietii la incalzire. Nationala a fost primita mereu foarte bine in Moldova indiferent pe unde au jucat. Apar incurajari ale spectatorilor. Ii batem! Asta zic toti.
Incerc sa conturez echipa dupa jucatorii aflati in teren. Nu prea pare pe gustul meu. In sfarsit… Hai sa-i batem si dupa aia vorbim! De la albanezi nu cunosc pe nimeni. Nici macar nu am auzit de vreun jucator.
Se umple stadionul.
Se canta imnurile. Al Albaniei pare a fi piesa „E scris pe tricolor unire”. Imnul nostru e intonat de toti spectatorii. Frumos momentul.

Incepe meciul. Bara in secunda 30! Ii rupem! Pe ei fratilor!
Timpul trece…Pana prin minutul 30 nu s-a intamplat mare lucru. Au mai fost vreo doua ocazii. E pauza. Nu-mi revin! Echipa asta nu a jucat nimic. Aceleasi pase inapoi  ca intotdeauna, varfuri care stau cu spatele la poarta, greseli de amator, ce sa va mai spun…Nu pot vorbi de o viziune de joc fiindca e un cuvant pretentios. Macar o idee de joc. O…ceva…Ma tot gandesc la cele spuse de antrenor acum un an cand a preluat echipa: reconstructie, scheme noi de joc, calificari la diverse campionate, intinerirea echipei…Hm! Nu-mi miroase a bine. Lansez si un pronostic. Scor alb.

Incepe partea a doua a meciului. Ceva mai alerta. Dar se stinge rapid. Ma ia somnul. Peste jocul prost se suprapune si arbitrul, un austriac parca, semnalizand cam ciudat.Subtire gagiul. Se fac schimbari si de o parte si de alta. Gol! In sfarsit! Nu ma asteptam. Nu dureaza prea mult. Albanezii, care nu au jucat nici ei mai nimic, se enerveaza. Se apasa putin si in cinci minute egaleaza. Cumplit moment! Hotaram sa iesim. Nu vrem sa mai stam nici o clipa in plus. Eu mai intarzii la gard putin. Idee proasta pentru ca era sa fac infarct. Un albanez scapa spre poarta si suteaza dar prinde portarul.
Spectatorii si-au pierdut rabdarea. Dupa incurajari, scandari, valuri in tribune, alte metode de sustinere, urmeaza faza negarii. Se scandeaza „Demisia!” si „Rusine!”. Se huiduie. Ca la meci.
Final de chin. 1-1.

Iesim rapid din Piatra Neamt. Ne tinem dupa un cunoscut care avea statie radio pe masina. Facem 50 de minute pana acasa. Tot drumul am organizat un mic „Procesul Etapei”. Discutii libere pe marginea meciului. De ce a fost asa cand putea sa fie altfel. Cred ca am avuta destula rabdare. Dar pur si simplu echipa nu joaca nimic. Am avut impresia ca baietii s-au reunit dimineata si s-au gandit sa joace ce stiu ei de pe la cluburile lor. Ca altceva nu cred ca le-a zis nimeni ce sa faca. Sunt cativa jucatori care nu au ce cauta la lot. In fine… Ar fi multe de zis. Din prisma suporterului care sunt ma declar foarte dezamagit si trist. Jucatorii au fost indolenti. Probabil ca au destule probleme la echipele lor de club pentru a mai veni cu placere la nationala. Nu par sa mai aiba o motivatie pentru prezenta la lot. Si baiatul ala simpatic, antrenorul principal, nu stiu daca are habar ce va face in continuare…

Realitatea e ca fotbalul romanesc se cam duce la vale. Nu prea se intrevad mari performante de la nivelul unde s-a ajuns. Si nu cred ca s-a atins limita de jos. Mai e loc de coborat.

Si pana marti, la meciul cu Belarus, Razvan sa faca un pustiu de bine si sa-l sune pe taica-su…

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Cronici

4 comentarii pe “Niste nesimtiti!”

  1. Gica Says:

    Bunelu…te admir ca inca mai mergi la stadioane! Ideea e ca si fotbalul, ca si politica, in Romania e calarit de niste mafioti care au transformat totul intr-o mare bascalie…
    Se amagesc ca vor ramane in istoria fotbalului romanesc.

    Am auzit ca in continuare te ocupi intens de jr ca sa devina fotbalist!

    Brava! Esti un tata de isprava!

  2. samysan Says:

    Senzatia ramasa in urma acestui meci e de neputinta de indolenta si …..sa zic greata????Si ,cu totusi asta ,cu o zi inaintea meciului cu BELARUS , sa spunem HAI ROMANIA !!!!! Unul din cei cinci ….asta pentru identificare.Deci pana la urma te-ai urcat pe bloc????:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: