Fara zahar…dar cu mult piper!

Vinerea trecuta am decis sa particip impreuna cu cei doi vesnici prieteni ai mei la aparitia din The Stage a trupei Fara Zahar.
Recunosc ca am o oarecare simpatie pentru baietii astia, in mare parte datorata faptului ca sunt originari din Dorohoi. De aici mai mergi 30 de kilometri mai spre nord si ajungi in Ucraina.

Pe afis scria ca accesul e permis incepand cu ora 21. Am ajuns la fix. La si jumate nu intrasem inca. Afara era frig de-a binelea. Se intra greu pentru ca se cacaiau doi tipi care si incasau biletele si iti bagau o bratara portocalie la mana. In fine. Pana la urma intram.

Ne asezam pe locurile rezervate. Noi trei am fost colegi de liceu. La masa parca stateam toti in aceeasi banca.

Pana sa inceapa treaba ne apucam de ciugulit beri.
Printre participanti vad o multime de cunoscuti. Pe o parte dintre ei nici nu ma asteptam sa-i gasesc aici. Pareau familisti care dorm noaptea in patul lor.
Atmosfera din Stage se incalzeste. Parca e un fel de party. Dar partea cea mai nasoala este fumul. Pufaie toti din tigari. Mai putin eu. Dupa o ora deja ma usturau ochii. Si densitatea fumului crestea vazand cu ochii.

Cei de la Fara Zahar misunau prin club. Oare cand se apuca de cantat? Ca de fapt eu pentru asta venisem. Partea de petrecere nu o aveam inclusa in plan. Mai ales ca avusesem o zi groaznica cu o multime de probleme de serviciu. Si, dupa cum stiti, eu noaptea cam dorm. Acum era 11:30 si concertul nu incepuse.

Intr-un tarziu apare trupa. In formula de patru. Alaturi de Bobi si Bobo rasar inca un chitarist si un baterist. Muzica lor se bazeaza atat pe texte cantate in slangul moldovenesc cat si pe refrene foarte usor de tinut minte. Lumea se aduna la scena. Dupa cum imi dau seama incepe concertul.

Sunetul a fost naspa tare. Noroc ca stiam textele ca altfel nu as fi inteles mare lucru.

Dar lumea se distra copios. M-am dus si eu in fata sa aud mai bine. Se auzea cam tot la fel. Ma intorc in banca unde erau colegii mei. Nici nu prea ii mai vedeam din cauza fumului.

La un moment dat baietii iau pauza! Din momentul asta se dezlantuie petrecerea.
Pe masa din fata noastra apar niste fese. De dama. Semn ca se urcasera pe masa. Un gras flasc cu tricou mulat incerca un dans de imperechere cu o blonda. Fara succes. Alt gras cu inceput de chelie facea pe clovnul cu niste gagici. Un ochelarist se credea irezistibil. Nu era deloc. Un umflat, pe care-l cunosteam, baga intr-un mod animalic o simpla pizza. La masa din spate niste mofturosi comentau despre fumul infernal din club. Drept urmare s-au ridicat si au plecat.
Toti fumau. Toti beau.

Incepe repriza a doua. Lumea iar se inghesuie la scena. Aceleasi accente moldovenesti simpatice. Dupa vreo doua piese si inca o bere hotaram sa plecam. Era unu si douazeci. Dimineata trebuia sa ajung la un santier unde  supervizez o lucrare. Din pacate pierdusem sirul berilor.

Iesim afara. Simteam ca iese fum din mine. Pana acasa fac cu masina 5 minute. Nu eram eu la volan. Era unul din colegii de banca.

Intru in casa in varful picioarelor. Locul din pat era ocupat de soricel. De obicei il transfer in camera lui. De data asta l-am lasat sa doarma in locul meu. Si eu m-am intins in camera lui.

Dimineata aud zgomote si cand ma uit doua perechi de ochi ma priveau cu repros.

„-Parca trebuia sa ajungi la santier…” se aude o voce. A colegei de apartament. Soricelul pune capac „-Ce cauti in pat la mine?”.

Incerc sa ma ridic dar in loc de cap cred ca imi crescuse o bila de fier. Care pe deasupra se mai si invartea…

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Cronici

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

6 comentarii pe “Fara zahar…dar cu mult piper!”

  1. van basten Says:

    „grasul flasc cu tricou mulat” a plecat acasa singur? 🙂

  2. ovidiu Says:

    Pe mine, ca fost fumator, nu ma deranjeaza fumul de tigara. Insa cat de infiorator put dimineata hainele cu care te-ai dus, e in stare sa-ti mute nasul din loc!Si asa e in fiecare club sau pub.

  3. koykoo Says:

    Pe santier toate bune?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: