Archive for the ‘Chestii’ category

De sexzon

Martie 1, 2017

Hai că a venit primăvara! Cum se zice, anotimpul îndrăgostiților. Nu că n-ar fi și celelalte. Credeți-mă, vara e chiar mai mișto! Dar dacă tot se zice că acum e momentul iubăreților, am încercat să îmi explic cum funcționează îndrăgosteala, așa, pe scurt, fără să intru în prea multe detalii.

Vedeți voi, în decursul vieții am observat că, avem  profesori pentru orice, încă de mici.
Începând cu primele cuvinte învățate de la mamaia… căcuța, pișulică, ca aia e câh, cealaltă e papa și continuând cu școala. La biologie ai profesor, la română la fel, vrei limba franceză ia un profesor de aici, vrei chimie? Ia doi profesori! Până și la sport ai profesor. La fel pentru activitățile extrașcolare. Vreau să fac chitara! Poftim, domnule, un profesor. Vreau navomodele – ia un profesor de navomodele, vreau scrima – ia prof de scrimă.  Ajungi astfel prin clasa a 7-a și iți dai seama că a venit primăvara, și anul ăsta, și te îndrăgostești de un el sau o ea și habar n-ai ce să faci. Și în liceu tot așa… și mai târziu la fel.

Tu, ca fată, visezi că ești  Ileana Cosânzeana și dormi în turn, adormită pentru o sută de ani de nu știu ce căpcăun de doi lei și visezi să apară Făt Frumos. Evident pe un cal alb, tipul de altfel îmbrăcat oribil, cu ciorapi din ăia albi tip balerin, băgați în cur, cu scoica în față. Iar el să te găsească dormind și să te sărute pentru ca tu să te trezești și să îl strângi în brațe și să te măriți cu el. E un fel de întâlnire pe nevăzute. Și începi să îți pui întrebări încă de la starea civilă. Atunci îți dai seama că, din momentul ăla, te va chema Ileana Cosânzeana Făt. In sfârșit, treci peste asta. După un an, observi că nu și-a schimbat ciorapii albi și penibili care, între timp, au devenit galbeni în față și maro în spate. Când ți-e  lumea mai dragă, îl găsești meșterind la calul lui alb, schimbând potcoavele de vară cu cele de iarnă sau dându-i pe coamă cu ulei siliconic. La un moment dat, începe să întârzie ba cu treburi la împărăție, ba s-a întâlnit cu Greuceanu, cu Prâslea-cel-voinic și merele lui de aur sau cu Buricul Pământului și au stat la bere până dimineață. Dar tu stai liniștită, ai semnat un contract la starea civilă. Ce contează că mai sunt și alte femei? Ileana Sânziana din categoria teenage, Maștera-cea-rea din categoria milf sau Muma Pădurii din categoria granny.

Pentru el e altfel, dar oarecum la fel. Frumosul Făt se duce la Împăratul Verde, taică-său, și-i spune că pleacă în lume să-și caute norocul. Băi, boule! Tactu-i împărat și mă-ta-i împărăteasă! Ce noroc mai cauți? In fine, pleacă el, trece peste mări și țări și ajunge, într-un târziu, la turnul unde dormea Ileana Cosânzeana. Aici are loc un coup de foudre, în sensul că Făt se îndrăgostește pe loc de adormită. Aia, în afară că era adormită, mai era și stătută de 100 de ani. Chiar așa cum era, a dus-o la taică-sau și i-a spus că viitoarea lui nevastă are peste 100 de ani. Câh! A sărutat-o trecând peste faptul că gagica era nespălată pe dinți de 100 de ani. Nu s-a mai uitat în rest. Neepilată de 100 de ani…va închipuiți? Și nespălată la păsărică de 100 de ani? Ca să nu mai spun că 100 ori 12 luni fac 1200. Da! 1200 de cicluri! 1200 de menstre! Zona arată ca un abator. Dar omul a văzut-o ca pe femeia visurilor lui și a luat-o. Și-a luat-o…

Deci uite că nu există profesori pentru dragoste. Indiferent cât te-ar învăța bunică-ta, unchiu-tău, Hancock cu Will Smith, Playboy, Hustler. Iți dai seama că ești mereu nepregătit. E ca atunci când vine iarna brusc și ești încă în bermude. Așa că, trăiți-vă viața, oameni frumoși! Un anotimp cu mult soare!

Interviu cu seful

Octombrie 14, 2012

Stau si ma uit, unde in alta parte decat la tv, cum o relatie de intimitate intre un individ si conceptiile sale religioase, este violata de cancanul zilei si transformata intr-o stire normala. Este vorba de evenimentul sarbatorit zilele astea la Iasi. Luati la interviuri, romanii se roaga in felul lor, unul pentru sanatate, altul pentru fiica-sa, altul pentru noroc in casnicie…in fine. Dar de ce au tinut sa vina toti acum…? Pentru ca acum se sarbatoreste sfanta respectiva, veti spune…Bun, dar daca veneau saptamana trecuta,sau poimaine sau peste o luna, doleantele lor ar fi fost neindeplinite de sfanta, sau ceva mai putin indeplinite? Exista o gradatie a ajutorului divin

Astfel o sarbatoare s-a transformat intr-un pogo limitat de garduri si jandarmi.

 

Relatia mea cu seful mare a inceput in copilarie cand mergeam la biserica, vrand nevrand, cu bunica-mea. Evident ca si eu si frate-miu ne cautam subterfugii pentru a nu ne plictisi mancand toata anafura de pe tavi sau cautand victime cate o baba sau vreun mos. Bunica-mea a incercat sa ne introduca in cunoasterea obiceiurilor religioase, insa nu am fost deosebit de atrasi. Ce imi amintesc e faptul ca la o coada la impartasanie frate-miu, cascand gura la pereti, i-a aprins cu lumanarea caciula unuia din fata lui. Noroc de un mos care a sarit si a stins incendiul iscat pe capul baiatului. Sau stateam ore in sir la geam asteptand, conform spuselor bunica-mii, sa vina un inger sa ne puna cate o pereche de aripi. Va dati seama ce furori as fi facut la bloc aparand ca un Superman!

Mda…Evident ca nu s-a intamplat nimic niciodata ci am mai si fost certat de un popa pentru simplul fapt ca frate-miu nu stia tatal nostru. Iar eu trebuia sa-l invat.

Chestiile astea nu au avut nici un efect pentru mine, un copil normal, pasionat de joaca, caruia, toata obligatia asta de a merge la biserica nu putea sa imi provoace decat o mica repulsie.

 

Cu timpul am devenit indiferent fata de fenomen. Iar mai tarziu, crescand, am incercat, ca multi altii sa imi conturez propria conceptie despre religie. Insa nu am reusit prea multe, mai ales ca , intr-un timp foarte scurt, mi-au murit cateva rude apropiate si a trebuit sa fac sau sa particip la diverse obiceiuri funerare,  iar la un moment dat am nimerit sa lucrez ca manager la o firma unde cei doi patroni, frati fiind, erau ultraortodocsi.

Nu lucram in zilele de sarbatoare cu cruce rosie. Da, si? Nu era bine. Da, pana la un punct. De exemplu, cateva sarbatori pareau neclare in materie de cruce rosie sau neagra. Aveam cateva calendare ortodoxe,  unul mai diferit ca altul… Pana sunau patronii mei la diversi popi ca sa afle daca aveau voie sa lucreze sau nu…eu nu puteam sa imi fac nici un grafic de lucrari pentru ziua aia…Aflam de obicei spre seara cand trebuia sa anunt oamenii daca trebuie sa vin la serviciu sau nu.

Intr-o zi intrand in birou gasesc cateva funduri ridicate in sus si un popa care racnea o slujba. Recunosc fundul sotiei unuia din patroni, al inca unei colege, al unui patron si al contabilei. Asta din urma ocupa mult spatiu. Ingenunchez si ma inghesui si eu sub patrafir cu nasul aproape intre bucile contabilei. Numai ca la un moment patrafirul capatase vibratii din ce in ce mai puternice. Asta din cauza crizei de ras care ma apucase. Matahala de contabila se intoarce si ma atentioneaza. Ma ridic rosu si cu lacrimi in ochi si ies pe usa, continuind afara criza de ras. La cateva secunde iese si contabila, cum altfel decat rosie si cu lacrimi, care se molipsise de rasul meu.

Oricum treaba a inceput sa mi se pare lipsita de orice dram de gandire logica, mai ales ca de cateva ori nu aveam bani de salarii dar trebuia sa trimit camioane cu diverse alimente, faina, zahar, ulei paste si altele, la manastirea nu stiu cum naiba…Tipii astia doi care imi erau patroni imi explicau permanent cum sta treaba cu seful mare si ce bine va fi de ei pe lumea cealalta. De fapt multi credinciosi cred ca facand anumite fapte, sa zicem bune, pe lumea cealalta vor ajunge in rai.

 

Chiar asa de multe ori mi-am pus intrebarea asta iar pe canalele de descoperiri stiintifice gasesti permanent emisiuni despre unii care s-au intors de pe lumea cealalta, insa nimanui nu-i este prea clar ce se intampla cu tine dupa moarte, trecand de slujbe, sicriu, coroane si altele.

Cred ca, in primul rand, ajungi la o coada unde astepti sa-ti vina randul la un mic interviu cu seful mare. Sa-i zicem departamentul Repartitii. De aici primesti o repartitie spre rai sau iad. Dar nimeni nu zice cand ajungi la coada! Dupa ce mori, imediat, cum vezi in filme, sau o mai falfai printre oameni speriind copiii sub forma de abur, ceata sau alta forma, asteptand cateva slujbe ca sa poti decola spre Lumea Cealalta? Bun, iti vine momentul, tanar, batran, de moarte buna, accident, boala sau orice altceva, nu mai conteaza. Te-ai intrebat cum ajungi la coada pentru repartitie, imbracat sau dezbracat? Cu hainele de pe tine in momentul mortii sau cu hainele cu care te imbraca rudele cand te pun in sicriu. Asta din urma e cea mai nasoala varianta pentru ca normal ca nu te vor imbraca in blugi, tenisi si tricou. Nici prima varianta nu ar fi de dorit pentru ca poti muri in somn si ajungi dincolo in pijama sau boxeri sau poti muri in timpul unui act sexual si te pomenesti la randul pentru repartitie in pielea goala. Si in erectie, daca esti barbat.

Oricum ai da-o nu-i bine.

Pana ajungi la interviul cu seful trebuie sa cauti departamentul Repartitii si biroul de care apartii. Ortodox, catolic, martor, protestant, musulman, ce naiba ai fost. Pana si aia din jungla amazoniana trebuie repartizati. Si, in timp ce seful are o multime de treaba cu eradicarea foametei, oprirea razboaielor, vindecarea copiilor, acum trebuie sa selecteze oamenii pentru rai sau iad. Sau poate isi trimite cate un inger, arhanghel sau mucenic.

 

In sfarsit ajungi la interviu. Seful iti scoate fisa si conform criteriilor religioase respectate sau nu iti face un punctaj cu care te repartizeaza. Aici se naste o intrebare. In caz ca te califici pentru iad ai dreptul la o pledoarie?

Sa presupunem ca moare un tip de 28-30 de ani, manager la o companie, cu familie frumoasa, cumpatat,  pasionat de sport,muzica, credincios. Tipul ideal pentru rai. Ajunge omul acolo.Ce face….? In primul rand ar fi o foarte mare aglomeratie. In decursul omenirii au murit zeci de miliarde de oameni. O mare parte din astia sunt pe acolo. Te intalnesti cu neandertalieni, daci, gepizi, indieni cu pene pe cap, cowboy, soldati, presedinti. Ce faci daca te intalnesti pe acolo cu John Lennon? Il abordezi? Sau cu Marylin Monroe? Sau cu Michael Jackson?

Dar aici intervine alta problema. Dupa ce mori, cu ce moaca ajungi dincolo?. Ca una e sa mori tanar si simpatic si alta e sa mori la o suta de ani fiind un mos sclerozat cu o fata botita.

In sfarsit, tipul de mai sus ajunge in rai si incearca…sa faca ce? Bunica-mea imi spunea ca in rai poti face orice. Daca omul vrea sa isi faca o trupa de rock? Si mai rau, de death metal? Ii interzice cineva? Sau poate vrea sa faca stand-up comedy…Sau vreun videochat porno…

 

Ei, pana la urma sa ne bucuram de lumea asta cat mai suntem alive. Carpe diem oameni buni!

Decaderea pijamalei

Ianuarie 15, 2011

Intr-o seara ascultam muzica la casti si priveam la tv. Erau stiri, nu mai stiu pe ce canal. La un moment dat apar imagini cu o descindere in miez de noapte intr-un apartament. Nu stiu ce fel de infractori erau cei dinauntru. Cert e ca mascatii i-au trezit si i-au pus cu fata la podea. Vreo doi sau trei tipi, buimaci de somn, stateau cu fata in jos, imbracati in tricou si…chiloti. Ai unuia erau chiar de culoare rosie. Pe moment ma gandeam…„-Ce dracu astia chiar erau toti in chiloti?”. Evident ca da. N-am auzit sa dea vreun infractor vreo declaratie de genul „-…si seara ne-am imbracat frumos ca doar ii asteptam pe domnii cu mastile!”.

Imi dau seama ca de fiecare data cand apar la stiri filmari cu descinderi prin apartamente, noaptea in general, 95% din infractori, c-o fi proxenet, falsificator de carduri, camatar, copist de bancnote sau chiar fara ocupatie, sunt luati din pat in chiloti.  Rareori mai vezi cate un tigan in pantaloni de trening. Probabil lipiti de picior ca altfel isi punea chiloti.
Nu vezi unul in boxeri. Sau macar in bermude. Ca sa nu mai spun in pijama!

Largind aria de cuprindere a celor care „dorm noaptea imbracati in ceva”, anchetandu-mi creierul despre cunoscuti, prieteni, rude si altii, ajung la concluzia ca nu stiu pe nimeni sa mai foloseasca pijamaua. Majoritatea dorm in chiloti, boxeri si eventual un fel de pijama tip trening. Pana si taica-meu, care are o anumita varsta, doarme in boxeri.

Oare cand am vazut ultima data un om intr-o „pijama clasica”? Prin „pijama clasica” inteleg pijamaua cu dungi de diverse culori, ca sa ma exprim mai pe inteles, de tip spital. Si imi amintesc ca prin 2004 am fost la o expozitie de materiale de constructii la Bucuresti si am stat la hotel cu cei doi patroni pe care-i aveam atunci. Noaptea m-am schimbat in tricou si boxeri, cum dorm de obicei. Cei doi, care mai erau si gemeni, si-au pus cate o pijama, unul cu dungi albastre si unul cu dungi verzi. Era sa mor de ras. Imaginea era penibila. Cel putin asa mi s-a parut mie. Oricum, pe ei ii tradau si moacele.
Uneori mai vad cate un evadat din spital care iese prin zona sa-si cumpere cate ceva de pe la chioscuri.

Personal am capatat o oarecare alergie la vederea unor pijamale, pentru ca am fost abuzat in copilarie pe tema asta. La fiecare Mos Gerila primeam cate o pijama, si eu si frate-miu. Cand am mai crescut am reusit o reactie transmisa alor mei, de genul: „-Voi nu ati auzit de jucarii?”.

Revenind la ideea principala, personal, cred ca somnul in chiloti e foarte incomod. Pentru barbati, evident. Unul din vesnicii mei prieteni a dormit in chiloti si cu pantaloni de pijama pe deasupra pana s-a insurat. Nevasta-sa a ramas stupefiata ca intre ea si organele domnului stateau asa multe obstacole. Pana la urma l-a convins sa-si ia niste boxeri, in cel mai rau caz bermude. Omul mi-a destainuit mai tarziu ca nu stie cum a putut dormi douazeci si ceva de ani cu chiloti pe el. Simte ca e alt om. Bine, el era acelasi doar si-a refacut viata…

S-a cam dus cu garderoba de noapte de genul pijama iar pe dedesubt chiloti si maieu. Poate o mai fi vreun pensionar care mai duce stindardul pijamalei cu dungi…Ca sa nu mai spun de camasa de noapte cu accesoriu numit fes. Asta e deja legenda…

Mai serviti ceva?

Ianuarie 2, 2011

La multi ani tuturor! Ce faceti? Probabil ca ati sarbatorit…Ca toata lumea de altfel…

Azi dimineata mi-am dat seama ca pantalonii erau mai stramti! Cand m-am aplecat sa ma inchei la sireturi parca nu mai era la fel ca saptamana trecuta… Era mult mai greu.

Totul a inceput joia trecuta cand am plecat spre munte la intalnirea cu rudele. Craciunul a fost petrecut ca lumea, cu portii imense de mancare. Udate cu bauturi de toate culorile. Cateva zile, cam 5 la numar, ne trezeam mancand, dormeam la pranz dupa ce mancam, si seara mai ciuguleam de vreo doua ori. Am incercat sa refuz cate ceva dar nu poti supara rudele mai ales cand au si o varsta respectabila. Se intampla cam asa: cu doamnele mancam si cu domnii serveam lichide alcoolice.
Nici nu mai stiu cate am bagat in mine…De la porc la cuptor, piftii, varza, salate  boeuf si de vinete, tort, prajituri,cozonac, in sfarsit…De baut…la fel. Beri, palinci, vinuri, whisky. „Toate bauturile sa vina spre gura mea!”.
Ca sa nu mai spun ca decalasem si orele de somn. Adormeam pe la doua noaptea dupa ce ma linisteam citind.

La un moment dat a trebuit sa plecam. Nu m-au lasat sa plec cu mana goala. Mi s-a pus la pachet, ce altceva decat mancare!

Ajuns acasa nu am reusit, desi imi propusesem, sa stau departe de mancare pentru ca am fost invitati ba la unii ba la altii, evident la ore de seara. Si da-i iar cu porc, piftii, ciorbe, vinoase, beri…ce sa mai zic…

Cand am crezut ca se cam termina a urmat revelionul. Dupa ce am servit pana la chindie, dupa cateva ore de somn ne-am intors la locul savarsirii faptei, adica la unul din vesnicii mei prieteni, devastand in continuare.

Urmarile se vad si, mai ales, le simt. Asa ca maine dimineata imi voi relua antrenamentele…Nu de alta dar deocamdata nu am planificata schimbarea garderobei!

Obiceiuri si traditii

Decembrie 23, 2010

Vin Sarbatorile! Desi Craciunul de anul asta pare a fi un weekend mai lung si cu mancare mai multa.In fine….
Daca sarbatoarea in sine e in regula si deci imi place si mie, nu pot trece cu vederea unele aspecte care ma scot din minti.

Deja de cateva zile armate de ursi si mascati vin printre blocuri manifestandu-se… ca atare. Eu stiam ca treaba asta se intampla in preajma Anului Nou si nu cu mai mult de o saptamana inainte. Dar in sfarsit…poate sunt unii care gusta asemenea chestii. Eu nu. Mai ales ca se gasesc sa apara pe la pranz cand soricelul ar trebui sa doarma.
Macar nu suna la interfoane si nu bat pe la usi. Dar in ultima zi a anului ma astept sa fiu agresat fonic de bande de capre, ursi, mascati si alte oratanii. Treburile astea cica sunt traditii si obiceiuri. Oare acum vreo suta de ani era careva imbracat in politist sau doctor? Bine, veti spune, lumea evolueaza. Pai atunci de ce se mai numesc traditii?
Ca sa nu mai spun ca dupa revelion pe la 8 dimineata se mai gasesc cativa copii sa mai sune la usa cu sorcova. Si cu capul damburi dupa o noapte pierduta numai de asta am chef. Macar de-ar veni numai copii de prin vecini. Ca mai apar si ciorile care nu iau degetul de pe sonerie pana nu le dai drumul. Si la intrebarea „-Primiti cu sorcova?” eu le raspund sec: „-Nu!”.

In preajma Craciunului se scot de la naftalina cd-urile, casetele, placile, benzile de magnetofon, stickurile de memorie, toate cu Hrusca. Parca omul asta nu a mai cantat altceva in viata lui decat colinde. Pe unde mergi auzi mereu pe fundal cate un colind cu Hrusca. Nu am nimic cu omul dar parca e o obsesie nationala. Cand vin Sarbatorile, hop si tipul cu chitara. Probabil e o chestie de gust.

Alta chestie e aglomeratia. Toti se imbulzesc sa cumpere de toate. Dar in general noi ca neam suntem axati pe mancare. De fapt e o chestie normala ce tine de piramida nevoilor.
Aglomeratie in trafic, la magazine, in piata…Dar parca anul asta nu mai e chiar asa. Sau eu m-am ocupat de cumparaturi mai devreme?

Spoiala

Decembrie 9, 2010

Anul asta m-am hotarat sa fac ceva reamenajari prin casa. Asta a fost in primavara. De atunci, in fiecare luna am facut cate ceva. Mutat chiuveta, modificat bar, montat draperii, mutat televizorul de pe un perete pe altul inclusiv tras cablurile pe sub plinte…in fine.

Dar cea mai cumplita chestie a fost varuitul. De obicei chemam cate un nene care imi manjea toate obiectele din casa cu var. Asta a fost si motivul principal pentru care am decis sa activez eu in acest domeniu.

Deci in luna aprilie m-am apucat de zugravit livingul. Am luat un var comun, nu cine stie ce scumpeturi. Alb.  Sa dai cu trafaletele pe pereti nu e asa greu. Mi-am zis eu. Insa tavanul implica o concentrare mai mare avand in vedere ca te stropesti de var din cap pana in picioare. Cu preponderenta pe fata. Pentru ca trebuie sa te uiti pe unde dai si trebuie sa stai cu mufa in sus.

Treaba era in regula pana cand m-a vazut doamna. „Ai grija ca poate nu mai iese varul de pe tricou!” Eu fiind in boxeri si tricou alb. Dau tricoul jos ramanand in boxeri. „De ce crezi ca varul de pe boxeri ar iesi si cel de pe tricou nu?”. Ei, la pielea goala nu varuiesc. Nu de alta dar cu lumina aprinsa in living as fi oferit vecinilor de la blocul de peste drum un spectacol de comedie. Asa incat mi-am luat slipii.
Va dati seama ca treaba a durat cateva zile pentru ca nu a iesit din prima. Intre timp mai veneau si diverse prietene de-ale consoartei mele care, probabil, isi puneau intrebari despre unul care varuia livingul in slipi.

Dupa fiecare sesiune de varuit faceam cate un dus punand accent pe zonele murdare de var. Spre mirarea mea varul iesea la dus fara probleme prea mari.

Acum vreo doua luni ma hotarasc sa renovez camera soricelului. La rugamintea colegei de apartament achizitionez un var care se numeste Spor cu ioni de argint. Evident, alb. Un produs bun, fara indoiala, aproape ca a iesit din prima, dar si destul de scump. Nu am fost de acord, in prima instanta, pentru ca nu cred in reclamele tv. Si atat ar mai lipsi ca soricelul in loc sa se spele pe maini sa si le frece de pereti.
Treaba cea mai nasoala a fost la curatarea varului de pe corpul propriu si personal. Avand in vedere ca am folosit aceeasi garderoba, adica numai slipi, suprafata de contact cu varul a fost destul de mare. A trebuit sa folosesc piatra ponce aproape pe tot corpul.  Nu a fost o experienta prea placuta. Daca pe fata a mers intr-un fel, la partea posterioara a trebuit sa cer ajutorul colegei de apartament.  Am iesit de la dus ca membru al tribului pieilor rosii.

A doua zi, la birou, colega de la vanzari a observat niste puncte albe pe ceafa. Mi-a zis cateva zile mai tarziu.
Momentan sunt la capitolul hol. Am luat acelasi var comun ca asta primavara pentru a nu mai avea surprize.

Fracturi lingvistice

Noiembrie 22, 2010

Am observat ca in orice colectivitate, aici referindu-ma indeosebi la personalul din firme, se folosesc injuraturi. Aceste vorbe se utilizeaza din ce in ce mai des, formularea acestora depinzand de mai multi factori pornind de la zona geografica unde se afla firma pana la nivelul de inteligenta existent.

Pe la firma unde lucrez se vehiculeaza multe injurii, mai ales ca specificul e oarecum de santier. Insa fiecare are felul lui de a arunca sudalme. Unii chiar sunt originali in chestia asta.

As incepe chiar cu directorul nostru care, de cand il stiu, are numai o singura formulare: „Baga-i-as palma in cur!” referindu-se la vreun furnizor, client sau angajat care  poate, eventual, sa-l supere cu ceva. Recunosc ca nu am mai auzit injuratura asta pana la el. Greu de zis de unde a preluat-o. Sau poate a inventat-o chiar el. Nu l-am intrebat. Cert e ca daca si-ar pune in practica amenintarea s-ar alege cu o mana plina de cacat. Ar fi putin probabil ca cineva sa vina pregatit pentru asa ceva. Ma refer la o clisma facuta in prealabil.

Un coleg de la vanzari foloseste un fel de exclamatie :„Fratioare, sa moara calul!”. Nu specifica al cui cal. Desi l-am intrebat. Ar fi naspa rau sa moara un cal, mai ales prin preajma biroului. Pana il ridica vreun organ abilitat se poate imputi. Daca mai apare si vreun politist care te ia la intrebari poate finaliza ancheta cu „…in momentul mirarii domnul X a dispus moartea acestui cal!”

Consilierul tehnic e mai mucalit. Le coace si le arunca. Ne incurajeaza cu „Sa-ti moara la intrare!” sau cu injuraturi specifice activitatii de pescuit in care e as. In astea din urma sunt introdusi diversi pesti bazandu-se mai mult pe stiuca si orbete.

Directorul tehnic e mai scurt si la obiect „Baga-mi-as pula sa-mi bag…eu!”. Adica omul specifica destul de clar cine si-o baga. Zice ca „…eu!” pentru a nu se confunda cu altul. Oricum e destul de clar ca e el si nu altcineva.

Insa colega de la biroul vanzari ne intrece pe toti. Am diagnosticat-o cu sindromul Tourette. Cand se trezeste dimineata cu hormonii pusi invers avem un adevarat spectacol. Doamne fereste sa avem nevoie de ceva de la ea. Trebuie sa trecem prin purgatoriu incepand cu lins, scos, bagat, prin fata sau prin spate, labii, gauri, chocolate starfish si alte chestii exotice. In zilele bune te poate invita la o plimbare pe muntele Venus. Am ajuns la concluzia ca ar fi potrivita pentru filme porno.

As putea spune ca frecventa injuraturilor este din ce in ce mai crescuta avand in vedere mediul de desfasurare al activitatii la care se adauga stressul zilnic, salariile platite cu mare intarziere si foarte micsorate, clientii needucati si presiunea din partea patronatului.
Asemenea factori duc la injurii exprimate cu sete, pe ton exploziv, insa de cele mai multe ori cu placere.