Archive for the ‘Cronici’ category

Napalm Death…still alive

Septembrie 25, 2011

Din momentul in care am auzit ca vor veni Napalm Death la Iasi am hotarat, impreuna cu unul din vesnicii mei prieteni, sa participam la concert. Asta se intampla cam cu o luna si ceva inainte. Am stabilit din timp pana si ora de plecare desi pana la ziua cu pricina se puteau intampla multe.

Recunosc din start ca nu am fost un fan Napalm Death, dar la vremea cand i-am ascultat…sa fie vreo douazeci si ceva de ani in urma…mi-au placut, mai ales ca pe atunci eram intr-o nevoie de viteza, trecand de la heavy metal la speed, apoi la thrash  si ajungand la grindcore unde m-am si oprit. Am avut in dotare si o caseta cu albumul “Harmony Corruption” pe care chiar il stiam pe de rost. De atunci pana in urma cu vreo doi-trei ani nu am mai auzit nimic de trupa asta, dar nici nu am facut prea mari eforturi sa vad care-i treaba cu ei.

Motivul principal pentru care am hotarat sa merg la Iasi sa-i vad a fost unul …istoric. Napalm Death a fost un nume in grindcore si in amintirea zilelor trecute am zis ca merita un asemenea efort. Pentru un tip care se trezeste in fiecare dimineata la cinci jumate nu-i nici chiar efort ci de-a dreptul aventura.

 

In ziua respectiva imi termin treaba la serviciu si ma indrept spre casa pentru un mic refresh inainte de plecare.

Vesnicul meu prieten zice ca mergem cu masina lui dar mai intarzie jumatate de ora pentru ca o duce pe fiica-sa la maica-sa.  Refacand traseul, dupa spusele lui, a ajuns la blocul unde, de altfel a copilarit, a lasat fata la etajul trei si coborand scarile se intalneste cu un vecin, un baiat actualmente chitarist la trupa “8 si un sfert”. Un tip astenic, cu ochelari, candva cu plete acum tuns, perfect John Lennon. Gagiul se pregatea sa intre in casa. Tot pe baza relatarilor am dedus urmatorul dialog: ”-Salut! Ce faci?” intreaba vesnicul. “-Tocmai am aparut si eu prin zona. Tu ce faci pe aici?”. “-Am adus-o pe fata la maica-mea. Plec spre Iasi la Napalm Death…Vii?”. Raspunsul a fost sec si scurt ”-Da!”. A incuiatusasi a venit cu noi. Probabil ca nu avea treaba prea multa de facut. Sau mai bine zis nu avea planificat nimic pentru seara aia.

 

Pana la Iasi am facut o ora jumate. In zona Casei Studentilor se adunase cava popor dar nu ca in vremurile bune. Oricum mi se pare ca specia asta care se numeste rocker e cam pe cale de disparitie pe plaiurile mioritice. Mai ales ca ne adunam ca sectele prin holuri, crasme obscure, cluburi.  Pai unde naiba? Nu degeaba suntem underground…

 

Am ajuns pe la sapte si ceva. Seara, evident.

 

40 de lei biletul. Cand intram se manifesta trupa Inner Grave. Mi-am amintit ca e un concurs in cadrul festivalului Rock’n’Iasi. Fiind joi se presta metal. Dupa Inner Grave a urmat Sheol. Apoi Almost In Range care mi s-au parut cei mai buni si la final Westfalia. Ma abtin de la comentarii pentru ca nu mai gust de mult stilul practicat de cei de mai sus mai putin A.I.R. Oricum sonorizarea a fost oarecum…ciudata.

 

A urmat o pauza dupa care au inceput trupa de deschidere a concertului Napalm Death si anume Bucovina dinIasi. Un grup bine pregatit  numai ca nu m-au nimerit cu stilul practicat si nici cu tematica pieselor.

 

Urmeaza premiile. Premiul intai pleaca spre Sheol dinArad. Whatever!

 

Ne lansam pe beri. In acelasi loc unde se vindeau bauturi se vindeau si tricouri cu Napalm Death. Mi-as fi luat si eu unul dar ce dracu’ sa fac cu el. Unde sa-l port? Doar pentru un concert…Pana la urma am bagat banii in beri. Normal ca la un moment dat a trebuit sa cautam un grup social. Care era afara, in cadrul unui bar. Probabil ca era un loc improvizat de vreme ce daca intrai in cabina cu closet nu mai puteai iesi decat daca nu era nimeni in dreptul pisoarelor. Asa a ramas un timp John Lennon de la “8 si un sfert” pana a gasit momentul sa evadeze din buda.

 

Pe scena intra un tip care se apuca de probe de sunet. Intr-un final banuiesc mai mult, ca e chitaristul de la Napalm Death. Se facea ca era trecut de miezul noptii…In sala se adunasera vreo 300 de oameni. Nu dureaza mult si intra baietii. Soundul a fost cu totul altul decat la celelalte trupe. S-a auzit clar si distinct, chitara, bassul, vocea si toba. Barney, vocalul aproape nechimbat. Numai ca era tuns regulamentar. Bassistul a mai chelit si s-a mai implinit. In rest aceeasi oameni, acelasi stil inconfundabil.

 

Nu pot sa va spun ca am retinut vreo piesa. Asta nu-i o trupa de ascultat in masina. Vesnicul meu prieten mi-a zis ca daca prestau aceeasi piesa de la inceput pana la sfarsit nu si-ar fi data seama. Evident ca nu sunt slagare…

Se formeaza circle pit. Rockeri dezbracati la bustul gol. Multi trecuti de 30 de ani prezentau urme grave ale trecerii timpului precum si cicatrici ale consumului excesiv de bere. Multi cu plete lasate sa creasca intamplator.

In spatele meu un tip zbiera din rarunchi cu accent moldovenesc “-Safar za cildran! Safar za cildran!”. Omul vroia piesa asta si basta. A tinut-o o vreme asa pana cand a ragusit si s-a lasat pagubas.

Il vad in multime pe cel supranumit Moartea din Carpati pe numele lui Catalin Morosanu. Daca nu l-as fi vazut aici as fi jurat ca e manelist. S-a manifestat discret desi la un moment dat mosheala a scapat de sub control inglobandu-l si pe el. S-a retras imediat mai ales ca din fata, din zona circle pit,  venea un miros de transpiratie amestecat cu plete nespalate. Ca sa nu mai spun ca se facuse o abureala cu vapori de transpiratie…

 

Napalmii au prestat corect si pe la doua fara ceva ne-au multumit au mai dat autografe si au plecat. Degeaba au racnit spectatorii pentru un bis ca nu a mai venit nimeni.

 

Noi ne-am urcat in masina si am plecat. Am adormit instantaneu. M-am trezit in fata blocului. M-am bagat in pat. Cred ca am atipit o ora. La un moment dat suna alarma de pe telefon. Deja era cinci jumate!

Vineri a fost Luni la teatru

Februarie 28, 2011

Vineri am zi de repetitie cu baietii. Na, ca m-am reapucat de muzica! Dar despre asta intr-un numar viitor.

Asa ca pe la zece seara propun un Stage.

Intrarea 10 lei, rezonabil. Inauntru lume diversa. Din prima dau cu ochii de un gras cu sani pe care-l observasem si la Fara Zahar. Era ala care nu reusea sa se cupleze cu nici o gagica. Ca o paranteza, l-am urmarit si in seara cu pricina. Tot singur a ramas.

Incepem sa servim beri. Incet, incet fumul de tigara pune stapanire pe pleoapele noastre. In mai putin de o ora deja ma usturau ochii.

Prima trupa, Luni la teatru. Chiar asa se numeste. O trupa inchegata, cu ore de repetitii, cu piese lucrate. Nu sunt adeptul stilului pe care-l practica, insa trebuie sa recunosc valoarea lor. Atat individual cat si ca trupa. Chitaristul, Catalin, presteaza si la saxofon.
Desi am fost sceptic, sincer sa va spun, parca as mai vrea sa-i vad.

Sunetul parca mult mai bun ca ultima data.

Urmeaza Luna Amara. Desi trupa are vreo zece ani vechime eu nu i-am vazut decat de vreo trei ori si asta in mai putin de un an. Mai ca-mi venea sa ma bag la un mosh. Mi-a fost rusine, nu de alta dar erau numai teenageri si avand in vedere greutatea corporala pe care o posed mi-era frica sa nu strivesc vreun ciutan. Asa ca m-am rezumat la a bate ritmul din picior si a da din cap discret.

La un moment nu prea mai puteam respira. Asa ca iar am plecat inainte de a se termina concertul. Grasul cu sani a mai ramas. Degeaba.

Ajuns acasa m-am dezbracat in balcon. Era putin ger. Si acum mai stau hainele la aerisit.

Curs de jazz

Decembrie 16, 2010

N-am mai vazut demult un concert de jazz. Cel putin in urbea bacoviana muzica asta se aude mai greu. Nu ma asteptam, recunosc,la atata lume. Ateneul a devenit supraaglomerat. Si dupa cum v-am spus ca nu ma asteptam la chestia asta m-am dus cu cinci minute inainte de inceperea concertului. Am prins un loc…in picioare.
Pe Harry Tavitian nu l-am vazut niciodata live. Am ascultat, spre rusinea mea doar un singur album, „Old Balkan Rhapsody” pe la sfarsitul anilor ’90.

Concertul mi s-a parut un curs de jazz adevarat. La inceput Harry ne-a tinut un mic discurs despre istoria jazzului dupa care au urmat un recital in doua capitole.
Prima parte a constat in prelucrari iar a doua parte au fost colinde. Nu colinde in sensul comercial al cuvantului. Ci un „fel” de colinde transpuse in limbajul jazzului.

Aproape m-am surprins cu gura deschisa. Un concert superb.

Fara zahar…dar cu mult piper!

Octombrie 28, 2010

Vinerea trecuta am decis sa particip impreuna cu cei doi vesnici prieteni ai mei la aparitia din The Stage a trupei Fara Zahar.
Recunosc ca am o oarecare simpatie pentru baietii astia, in mare parte datorata faptului ca sunt originari din Dorohoi. De aici mai mergi 30 de kilometri mai spre nord si ajungi in Ucraina.

Pe afis scria ca accesul e permis incepand cu ora 21. Am ajuns la fix. La si jumate nu intrasem inca. Afara era frig de-a binelea. Se intra greu pentru ca se cacaiau doi tipi care si incasau biletele si iti bagau o bratara portocalie la mana. In fine. Pana la urma intram.

Ne asezam pe locurile rezervate. Noi trei am fost colegi de liceu. La masa parca stateam toti in aceeasi banca.

Pana sa inceapa treaba ne apucam de ciugulit beri.
Printre participanti vad o multime de cunoscuti. Pe o parte dintre ei nici nu ma asteptam sa-i gasesc aici. Pareau familisti care dorm noaptea in patul lor.
Atmosfera din Stage se incalzeste. Parca e un fel de party. Dar partea cea mai nasoala este fumul. Pufaie toti din tigari. Mai putin eu. Dupa o ora deja ma usturau ochii. Si densitatea fumului crestea vazand cu ochii.

Cei de la Fara Zahar misunau prin club. Oare cand se apuca de cantat? Ca de fapt eu pentru asta venisem. Partea de petrecere nu o aveam inclusa in plan. Mai ales ca avusesem o zi groaznica cu o multime de probleme de serviciu. Si, dupa cum stiti, eu noaptea cam dorm. Acum era 11:30 si concertul nu incepuse.

Intr-un tarziu apare trupa. In formula de patru. Alaturi de Bobi si Bobo rasar inca un chitarist si un baterist. Muzica lor se bazeaza atat pe texte cantate in slangul moldovenesc cat si pe refrene foarte usor de tinut minte. Lumea se aduna la scena. Dupa cum imi dau seama incepe concertul.

Sunetul a fost naspa tare. Noroc ca stiam textele ca altfel nu as fi inteles mare lucru.

Dar lumea se distra copios. M-am dus si eu in fata sa aud mai bine. Se auzea cam tot la fel. Ma intorc in banca unde erau colegii mei. Nici nu prea ii mai vedeam din cauza fumului.

La un moment dat baietii iau pauza! Din momentul asta se dezlantuie petrecerea.
Pe masa din fata noastra apar niste fese. De dama. Semn ca se urcasera pe masa. Un gras flasc cu tricou mulat incerca un dans de imperechere cu o blonda. Fara succes. Alt gras cu inceput de chelie facea pe clovnul cu niste gagici. Un ochelarist se credea irezistibil. Nu era deloc. Un umflat, pe care-l cunosteam, baga intr-un mod animalic o simpla pizza. La masa din spate niste mofturosi comentau despre fumul infernal din club. Drept urmare s-au ridicat si au plecat.
Toti fumau. Toti beau.

Incepe repriza a doua. Lumea iar se inghesuie la scena. Aceleasi accente moldovenesti simpatice. Dupa vreo doua piese si inca o bere hotaram sa plecam. Era unu si douazeci. Dimineata trebuia sa ajung la un santier unde  supervizez o lucrare. Din pacate pierdusem sirul berilor.

Iesim afara. Simteam ca iese fum din mine. Pana acasa fac cu masina 5 minute. Nu eram eu la volan. Era unul din colegii de banca.

Intru in casa in varful picioarelor. Locul din pat era ocupat de soricel. De obicei il transfer in camera lui. De data asta l-am lasat sa doarma in locul meu. Si eu m-am intins in camera lui.

Dimineata aud zgomote si cand ma uit doua perechi de ochi ma priveau cu repros.

„-Parca trebuia sa ajungi la santier…” se aude o voce. A colegei de apartament. Soricelul pune capac „-Ce cauti in pat la mine?”.

Incerc sa ma ridic dar in loc de cap cred ca imi crescuse o bila de fier. Care pe deasupra se mai si invartea…

Soul Sucker

Octombrie 10, 2010

Revin pe ecran dupa o mica sincopa provocata de renovari ce s-au intamplat la mine in casa.
Am plecat spre Bucuresti intr-o joi, putin dupa ora 6 seara. M-a cuprins bezna pe la Focsani. Pana pe la Urziceni am mers intr-un intuneric total. Iluminatul public in sate nu mai functioneaza.Deh…Tara lui Negru Voda…
In fine. Vineri am avut niste probleme personale pentru care am pierdut toata ziua iar sambata m-am trezit cu avant pionieresc pentru participarea la concertul lui Ozzy Osbourne.

Relatia mea cu omul este veche. Pe la inceputul anilor ’80 am gasit Over the Mountain pe magnetofonul Grundig mono din dotarea familiei. Aveam sa aflu cativa ani mai tarziu ce piesa era si cine canta. Ce stiu e ca imi placea la nebunie.
Odata cu No More Tears l-am descoperit si pe Zakk Wylde. A devenit unul din preferatii mei. Dar Ozzy a ramas in permanenta un etalon.

Ne hotaram sa plecam in jurul orei 5 spre Zone Arena. Luam metroul pana la Stefan cel Mare de unde parcurgem pe jos distanta ramasa. In drum ne intalnim cu unul din vesnicii mei prieteni. Si eu si el cu doamnele. Frate-miu singur. A lui doamna ramasese cu soriceii.
Mai ciugulim cate o bere, eu mai bag si o tequila…si ajungem. Asta era pe la ora 6.

Intram rapid in locul cu pricina. Luam fise galbene si le preschimbam in beri. Vremea racoroasa ne impinge la pisari. Distanta de la Golden la bude era destul de mare.

Apar Coma. Imi placeau candva. Dar nu i-am mai auzit de …nu mai stiu cand. Oricum lumea prezenta nu prea le stia piesele. Majoritatea au preferat sa mai socializeze.

Urmeaza Luna Amara. Ceva mai bine. Cu Mihnea intr-o forma buna. Si normal, dupa atatea cantari…Dar toti il asteptau pe Ozzy.

…si apare omul…Concertul s-a terminat rapid. Nu cred ca a cantat doua ore asa cum se anuntase.
Gagiul si-a facut treaba. Cu mici sincope. Probabil varsta. Concertele lui Ozzy nu difera prea mult intre ele. Din ceea ce am vazut pe net.
Cat despre restul trupei…Tobarul si bassistul nu au iesit prea mult in evidenta. Cu exceptia unui solo de tobe. Claparul foarte bun.
Gus G a preluat un post greu. Zakk e greu de uitat. Personal nu am putut sa ma adaptez noii formule.
Cei 15-20 000 de oameni au cantat cot la cot cu mosul. In zona mea am fost cam singurul care s-a agitat. Restul au preferat sa dea din gura si din palme.

Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Cand a plecat si mi-am dat seama ca s-a terminat aproape mi-au dat lacrimile.

Am iesit si ne-am oprit la Dristor si am bagat cate o shaorma. Dupa atata alcool ma luase o foame animalica.

Am adormit rapid. Eram foarte obosit.

A doua zi m-am intalnit cu taica-meu care m-a intrebat cum a fost la concert. I-am zis ca a fost misto dar ca omul are o varsta…La 62 de ani totul e mai greu de facut. Am uitat ca tata are aceeasi varsta. Mi-a aruncat un „-Adica ce vrei sa spui?”.

Ce-am mai vazut…

Septembrie 19, 2010

Cand incepe toamna incep sa vizionez filme.  Pana la primavara.  In general dupa ora 10 noaptea. In functie de timp si de chef. In saptamana care se termina am bagat 3.

Hitman. Din 2007. Unul care omoara juma’ de glob din orice pozitie. Numai cu pistol si cutit.  La un moment dat un politai negru il cauta pe ala din rolul principal intr-o gara din Rusia.  Negrul trece neobservat! Cine dracu poate sa creada asta inseamna ca e cel putin cretin.  Este exclus asa ceva! O cioara nu poate trece neobservata intr-o gara din Rusia!  Credeti-ma! Am stat un an jumate acolo. Restul actiunii se deduce. Bunicel.

Salt. Din 2010. Seamana izbitor cu filmul de mai sus. Numai ca in rolul principal e Angelina Jolie. Si asta omoara cealalta jumatate de glob intr-o ora jumate. Finalul e previzibil.  Are o multime de faze trase de par dar fara astea probabil nu te-ai mai uita.  Alta chestie: americanii astia sunt maniaci cu rusii care au un obiectiv permanent sa le distruga tarisoara. Si aici apar obsesiv. Daca ploua afara merita sa pierzi vremea si sa-l vizionezi.

Shelter. Din 2010.  L-am vazut azi-noapte pe la ora 2. Un thriller chiar bun. Julianne Moore si Jonathan Rhys Meyers fac niste roluri excelente. In film nu apar rusi. Il recomand. Daca sunteti amatori de senzatii tari vizionati-l dupa miezul noptii.

Final de vacanta

Septembrie 12, 2010

Bunica-mea avea un pick-up cu radio incorporat (sau invers) Darclee. In vacante ascultam o gasca de placi. Sincron, Remo Germani, Ilinca Cerbacev, Duo Nanos, Trio Caban si multi altii. In ultimele zile de vacanta ascultam aproape non-stop pentru ca pana la urmatoarea  nu mai aveam acces la placi. Acasa ascultam la un magnetofon mono  alte stiluri de muzica.

Piesa asta imi aminteste de finalurile de vacanta…