Archive for the ‘Personalitati’ category

Dream Team

Iunie 30, 2011

Dupa cum ati observat am lipsit o vreme din decor fiind ocupat cu noul job dar si cu un proiect personal pe care vi-l voi dezvalui in curand.

Am avut cateva ocupatii la viata mea urcand de la munca de jos la cea de sus, coborand si urcand iar, cunoscand o multime de oameni de la destepti la tampiti, de la dobitoci la omenosi, de la geniali la incompetenti…in fine.

La noul job am avut nevoie de un timp sa ma obisnuiesc cu oamenii, cu programul, cu alte chestii noi. Intrand in industria lemnului am avut de invatat cateva notiuni specifice pe care nu le stiam si in plus de asta a trebuit sa deslusesc modul de functionare a unor utilaje. Deci, intr-un fel,  am devenit mai tehnic.

Vrand nevrand am intrat in legatura cu echipa de mecanici care se ocupa cu diverse munci…mecanice. Pun in functiune utilaje, trag cabluri de tensiune, repara utilaje de mica mecanizare, rezolva probleme legate de curent electric…in sfarsit, mai multe treburi.

Nu mi-a luat prea mult timp sa-mi dau seama ca echipa asta, formata din  cinci oameni si cu seful lor sase, e cea mai exotica din cate am intalnit.

In primul rand, indiferent de treaba pe care o presteaza, lasa o mizerie de nedescris in urma lor. In al doilea rand sunt foarte lenti. Pozarea unui cablu de internet pe o distanta de 15 metri a durat sase ore in doi oameni. Si in al treilea rand sunt murdari de ulei si in proportie de 75% cam put.

Romica e rrom original. El zice ca ar fi bulibasa. Il tradeaza o mustata cat un sobolan imens sub nas. Aproape ca nu i se vede gura. As putea spune ca in afara de mirosul specific natiei ii put picioarele din picioare. Odata a avut ceva de lucru in birou la mine. Dupa ce a terminat  nu am mai putut intra o zi. A trebuit sa aerisesc din temelii.

Titi e un fel de piticul Mutulica din Alba ca Zapada. In timp ce Romica face doi pasi, Titi face vreo cinci. Salopeta ii atarna atat la maneci cat si la pantaloni.

Catalin e plin de ulei pe fata inca de la prima ora. Il banuim ca se murdareste intentionat. Cand treci pe langa el isi umfla obrajii si ofteaza adanc, in genul “Cata munca am si nu mai termin niciodata!”. Prezinta absente dentare grave. Pasionat de bauturi spirtoase.

Nenea Teo e cel mai romantic. Desi electrician are mai degraba moaca de profesor de vioara. Un tip cu chelie, permanent politicos, preocupat de a bifa problemele permanente dar niciodata de a le rezolva. De exemplu acum vreo doua saptamani a venit sa constate pe unde ploua in hala. A constatat…si atat. Nu s-a mai intamplat nimic. In continuare ploua prin acelasi loc.

Nea Gica, un tip de peste 70 de ani se chinuie sa mai faca ceva insa nu reuseste decat sa joace in filmul “Prizonier in propriul corp”. Merge aplecat la 45 de grade si cu o viteza de melc bolnav. In plus acum vreo doua saptamani a fost muscat de un caine si viteza de deplasare se injumatatise.

Seful lor, un electromecanic spanchi, e permanent prezent prin… absenta. E plecat tot timpul dupa aprovizionare cu tot felul de maruntisuri. Doua suruburi, cinci cuie, un ghem de sfoara, o rola de banda izolatoare…etc. Ca sa nu mai spun ca se pricepe la absolute toate domeniile, de la politica la mecanica cuantica, de la fotbal la excursii spatiale.Normal, la studiile pe care le are…

Echipa asta, absolut incompetenta, a fost denumita de cativa colegi Dream Team.

Va dati seama ca oricine i-ar dori in firma. Cel putin asa zice seful lor…

Anunțuri

Weekend at Toni’s part 2

Ianuarie 29, 2011

Ramasesem la momentul cand, impreuna cu vecinul Goblen, plecam spre spital. Pe jos nu facem mai mult de 10 minute.

Pe drum incercam sa scap de raspundere si il tot agasam cu intrebari pe Goblen despre ce facem cu nea Toni, cum il luam, cum il caram, dar gagiul parea mult mai incompetent ca mine pe tema asta.

Ajungem la spital. La urgente ne astepta babeta care parea a fi ruda cu familia. O intreb unde-i nea Toni. Baba imi spune ca a murit in lift spre nu stiu ce etaj. Bun, intrebarea era „Unde-i omul?”. Si baba trage o perdea de naylon din spatele meu. Intins pe o targa, vanat la fata, cu spume la gura, statea chiar nea Toni. Era imaginea care-mi lipsea la ora patru dimineata.
Nu am apucat sa-i intreb pe Goblen si pe babeta ce facem ca deja ma intrebau ei. Dar eu de unde dracu sa stiu?

Plec spre statia de autobuz unde erau niste taxiuri. Ma opresc la primul si il intreb cat costa un drum pana in Bistrita Lac. Omul imi spune simplu: „Cinzej de mii”. „Mai omule, cum sa-ti spun eu, pasagerul pecare trebuie sa-l ducem e…mai special”. „Cum adica?”. „Pai tipul e putin cam… mort!”
Omul se uita la mine, isi scarpina ceafa, si ma intreaba: „Bun, si unde-l bagam?”. „Cred ca in portbagaj” zic eu. Va dati seama ca aveam o experienta vasta cu asemenea treburi.
Taximetristul nu zice nu. Dar imi spune ca ma costa „Cin’su’de mii!”. Era o suma cam mare. Asa ca il las si ma intorc la spital.

Aici baba ruda si Goblenul stateau la capul mortului si povesteau. Cand am vazut ca nea Toni era inca cu spumele la gura m-am enervat. I-am zis babei sa-l stearga si lui Goblen sa o taie acasa si sa faca pe dracu’ in patru sa porneasca masina si sa vina de urgenta. Nea Goblen a si fugit iar baba a scos o batista si l-a aranjat pe mort.

Asteptandu-l pe Goblen, baba tine mortis sa-mi povesteasca cum a murit nea Toni in bratele ei si ca ea a avut o premonitie cand a plecat cu el de acasa, ca era sigura ca o sa moara ca nu stiu ce, ca nu stiu cum…Ce mai…Baba asta ma scotea din minti. Incerc sa plec de langa ea. No way! Baba dupa mine! Mda…Ce naiba sa fac?
La un moment dat apare nea Goblen cu Dacia lui veche. Imi povesteste excitat cum a umblat la bujii si ce tare e ca a reusit s-o porneasca. Nu aveam nici un chef sa-l ascult. Singurul lucru pe care-l doream in momentul ala era sa ajung la mine in pat.

Goblen trage masina pe rampa de la urgente si deschide portiera din spate. Nici nu-i mai spun de varianta „portbagaj”, mult mai simpla.
Trag targa pana afara si ma pozitionez la picioarele lui nea Toni. Asa ca singurele locuri ramase disponibile era la mijloc, unde se pozitioneaza Goblen si ultimul loc vacant,la cap, unde ramane baba. Uitandu-ma mai bine observ ca intre timp nea Toni ma i produsese ceva spume la gura. Dar pe baba ruda se pare ca n-o deranjau prea tare.
Cand il ridicam pe nea Toni la „1,2,3” era sa cad jos. O putoare violenta de cacat si pisat. Normal ca muschii mortului se relaxeaza. Nea Toni era relaxat cu totul. Pana l-am bagat in masina mi-a venit sa borasc de un milion de ori.
Baba se pozitioneaza in spate iar eu cu Goblen in fata. Eu, in dreapta, deschid geamul la maximum. Pana la bloc merg cu capul afara in totalitate. Altfel exista risc de voma.

Ajungem in spatele blocului. Ne dam seama ca nu avem cum cara 120 de kilograme in mort. Chiar daca numai pana la etajul I.
Merg cu doua etaje mai sus si il trezesc pe nea Ion. Cel mai bun prieten al meu de pe casa scarii. Omul, in chiloti, bulversat de ceea ce s-a intamplat, accepta provocarea de a cara un mort pe scari.
In drum, ma opresc la parter si il trezesc si pe Vasilica, baiatul Chioarei.
Ajungem toti in spatele blocului. Cand il vede pe nea Toni intins pe bancheta din spate, pe Vasilica il ia cu lesin. Ma enervez si-l trimit acasa. Ramasesem trei. Eu, nea Ion si Goblen. Apare baba ruda cu o patura.
Cand il extragem pe nea Toni in masina, i se trag pantalonii in jos. Super priveliste! Dar era doar inceputul. Cacat si pisat tamanjesc bancheta din spate a masinii lui nea Goblen. A vazut abia a doua zi cand a deschis masina.
Incercam sa pozitionam mortul pe patura intinsa pe jos. Nea Ion ii tranteste capatana pe beton. Baba ruda ne atrage atentia sa avem grija. „Luate-ar si pe tine cine l-a luat si pe nea Toni!”.
Cu greu il ducem pana in casa. Omul atarna tare in patura. Pana la urma il bagam in apartament,in holul de la intrare,pe jos. E momentul cand incerc o retragere eleganta spre usa mea. Baba lui nea Toni ne zice ca trebuie sa-l spalam. Ma ia ameteala. Incerc, impreuna cu nea Ion, sa ne scuzam pentru ca nu aveam chef de asa ceva. Intervine baba ruda cu o piesa de teatru foarte scurt: „Va rugaaaaam….N-are cine sa ne-ajuteeeeee!”.Imi veneau in minte toate injuraturile din lume.
Goblenul cedeaza. „Cum incepem?”. Se uita la mine de parca as fi facut zilnic treaba asta si as fi avut multiple experiente despre carat si spalat morti. Nea Ion cedeaza si el.

Ies pe casa scarii. Intru in apartament, iau o sticla de rachiu si beau din ea cu sete. Vine si nea Ion cu Goblenul. Facem sticla posta. Incepem sa ne dam cu presupusul. Eu primul: „Ar trebui sa-l bagam in cada!”. Nea Ion sare: „Daca facem asta nu-l mai scoatem in veci de acolo!”. Goblen completeaza: „Il lasam pe hol si il luam la carpa!”. Asta era ideea cea mai buna. Probabil ca nea Goblen mai participase la astfel de sedinte.

Intram din nou in casa. Il dezbracam pe nea Toni, avand permanent o senzatie de voma. Baba nevasta-sa ne da niste carpe, baba ruda ne da un lighean si il luam la spalat.
Nu stiu cum am terminat treaba. La sfarsit, nea Toni era intins pe masa din sufragerie, spalat, imbracat la costum, cu cravata. Singura chestie a fost ca la un moment, cum ne agitam noi si pe o parte si pe alta, mortul a miscat din maini foarte natural de am sarit si eu si nea Ion ca arsi. Parca-l si vedeam deschizand ochii…

Se facuse cinci jumate.
M-am retras si am facut un dus. Intr-o ora trebuia sa ma trezesc de drept sa merg la servici.

Despre morti, popa zice sa traim sa-i pomenim. Ceea ce am si facut.

Weekend at Toni’s part 1

Ianuarie 28, 2011

Pe etaj cu mine, fata in fata cu usa apartamentului sta o baba. Mai bine zis statea…Pentru ca pe la inceputul lui decembrie a trecut in lumea celor drepti. A gasit-o dupa trei zile alt vecin. Cazuta in casa. Atac cerebral. Ce-i drept mi separuse mirosea a hoit prin zona dar cativa vecini, chiar si consoarta mea, mi-au zis ca o vazusera destul de recent, chiar cu o zi inainte misunand pe casa scarii. Poate fantoma…

Intamplarea asta ma duce cu gandul in urma cu sapte ani.
Intr-o noapte de februarie 2004, pe la doua noaptea, suna cineva la usa. Pe la ora aia nu faceam altceva decat dormeam. „Cine dracu o fi la ora asta?”. Ma uit pe vizor: era baba. Actuala defuncta.
„Veniti va rog repede ca a cazut Paul in casa si nu pot sa-l ridic!”. Banuiam ca Paul o fi mosul desi nu auzisem pe nimeni sa-i spuna asa. Pana acum. Il stiam toti de nea Toni.
Fiind in boxeri (vezi postul precedent) ma duc rapid sa-mi trag un pantalon pe mine dar baba ma trage rapid si iata-ma in dormitorul vecinilor imbracat destul de sumar. Nea Toni era intins pe jos. Il ridic cu greu. Estimez ca avea vreo 120 de kilo. La prima vedere omul nu putea sa respire. Fac manevre destule sa-l stabilizez pe un colt de pat dar omul, cert, nu se simtea prea bine. Intre timp ii zic babei sa sune rapid la salvare. Nu stia numarul. Alerg rapid la colega mea de apartament si ii spun sa sune. Intre timp il trezesc si pe Goblen, vecinul de la parter, un nene care in timpul liber face goblenuri. Era in maiou si pantaloni de pijama tip spital. Ii explic in doua vorbe ce s-a intamplat. Pana se imbraca el fug repede la nea Toni. Probleme grave de respiratie. Ce naiba sa fac? Respiratie  gura la gura? Sa-i spun bancuri? Profit de aparitia babei pentru a disparea pentru putin timp, nu de alta dar trebuia sa-mi trag macar un pantalon de trening. Intre timp apare salvarea. Am auzit-o din casa. Am zbughit-o afara sa nu orbecaie prin zona. Ii aduc sus. O tipa si un baiat. Il examineaza rapid si tipa la mine sa-l chem pe altul care ramasese la ambulanta sa vina cu targa. Eram in tricou cu maneca scurta. Deja mai fusesem odata afara. In fine…Ma intorc cu un gras si cu o targa.
Intre timp mai apare o baba, o ruda de-a lui nea Toni. Cu targa in casa se putea intra. Pe o parte. Dar de iesit cu tot cu nea Toni pe ea era imposibil. L-am scos tot pe o parte. A fost film de comedie…Cum sa tii pe targa, pe o parte, un nene de 120 de kile? Pe deasupra sa mai iesi si din casa.
Pe scari omul incepuse sa traga de balustrada. Iesim cu greu din bloc. In salvare se urca si ultima baba venita. Ruda.

Eu cu Goblen ne uitam dupa masina care pleaca.

Se facuse deja trei. Ma bag la dus. Eram transpirat fleasca. Ma introduc in asternut. Ultimul meu comentariu a fost ca poate moare nea Toni. Doamna mea imi zice ca nu are cum. Mda…
Adorm.

Nu stiu cat am dormit. 20 de minute, probabil. Ca intr-un vis suna cineva la usa. „Cine naiba o fi iar?”. Deschid usa. Baba. „Aoleu, e gata Paul!” zice baba. In buimaceala mea ma gandeam ca o fi gata de operatie, gata de venit acasa, gata de petrecere…”Cum…adica?” intreb eu tamp. „A murit! E gata!”. Sincer sa va spun baba nu plangea ci mai mult se tanguia.
„Ei, Dumnezeu sa-l ierte!” zic. Incerc o retragere. Dar baba ma trage de mana. „Mergeti sa-l aduceti!”.
Hai ca am pus-o!
„Ce dracu, ba, nea Toni, trebuia sa zici de la inceput ce ai de gand! Nu de alta dar mai dormeam putin!”
Apare si Goblen. Incearca sa ma convinga sa mergem la spital. Pana la urma nu am incotro.
O luam pe jos pentru ca masina lui nea Goblen nu functiona, nu stiu ce problema de bujii, zicea el.

Dar deja intram in partea a doua…

Vecina de la parter

August 29, 2010

Intotdeauna am urat sfarsitul verii. Unul din motive era ca se apropia inceputul scolii. Dar cauza principala era mirosul de fum. De la vinete. Ardei. Alte legume. Un miros specific romanesc. De toamna.

Din punctul asta de vedere, vecina de la parter, ma dispera de la an la an. Chioara, ca asa-i spuneam, baga pe foc incontinuu. Toata casa scarii mirosea a fum. Nu stiu ce cantitati de marfa aducea. Probabil ca industriale. Trebuia sa ne baricadam in casa, sa inchidem geamurile, usile, sa nu intre fum. De la ea din apartament iesea fum ca
de la cocserie. Ca sa nu mai spun ca putea ingrozitor cand trecea pe langa mine. A vinete coapte. Mai bine zis afumate.
Nu s-a jenat de nimeni niciodata. Nici acum douazeci de ani. Si nici acum. Dar productia de zacusca a scazut olfactiv simtitor. Furnalul s-a mai domolit. Timp ar avea la dispozitie. Ca doar n-a lucrat niciodata. S-o fi scumpit materia prima.

In alta ordine de idei imi amintesc ca si bunica-mea statea la parter. Si avea aceleasi obiceiuri. Cocea. Orice. Incepand cu ultimele zile din august pana pe la mijlocul lui septembrie. Facea asa de multa zacusca incat primavara se arunca. Dar pentru mine obsesiv era fumul. Cu care te imbibai instantaneu. Uneori ma mai enervam. Ma certam cu bunica-mea avand subiect principal putoarea de fum. Ea se prefacea ca nu intelege. Si o auzeam comentand: „-Te pomenesti ca-ti miroase urat a mancare!”.

Obiceiurile astea sunt bune, nu zic ca n-ar fi. Dar la tara. La curte, undeva. In aer liber. Dar romanul trecut de o anumita varsta si originar de la comune si sate nu accepta schimbarea locatiei. Adica la bloc. Si se comporta la fel. Nu-i pasa de ceilalti din jur.

Chioara continua focareala.